Miercuri 25 Decembrie

USL a lansat la Cluj "Angajamentul pentru Romania": Nu colaboram cu Basescu si PDL! Vezi cele 10 puncte ale angajamentului


Uniunea Social Liberala (USL) a lansat la Cluj-Napoca "Angajamentul pentru Romania", prin care alianta politica isi propune sa cucereasca puterea.

"Prin acest contract politic, candidatii USL se angajeaza sa nu colaboreze cu Traian Basescu si cu PDL, care trebuie sa plateasca pentru dezastrul in care se afla Romania. USL este proiectul politic al unui nou inceput. Angajamentul nostru este sa dam acestei tari un nou model de guvernare competenta si eficienta, dar si sa cream un nou model de societate, asezata pe repere morale, construita pe solidaritate, respect si toleranta", precizeaza Victor Ponta si Crin Antonescu, in textul angajamentului. 

Documentul are 10 puncte si trateaza cele mai importante probleme ale Romaniei.

"Va spunem adevarul. Raspunderea noastra incepe prin a spune adevarul despre starea de fapt si a nu crea false asteptari. Muncim impreuna pentru a iesi din criza. Dupa trei ani de masuri aberante, va fi nevoie de cel putin trei ani pentru ca rezultatele sa fie simtite de fiecare roman. Dar programul de relansare a economiei va incepe din prima zi a guvernarii USL si suntem hotarati sa il ducem pana la capat cu succes", se arata la primul punct al documentului.

La punctul al doilea, USL anunta ca nu promite mai multe decat se poate face. "De prea multe ori vi s-a promis cu 20% mai mult, dar vi s-a luat mai mult decat vi s-a promis. USL nu va face asta", arata liderii Uniunii.

La punctul al treilea se vorbeste despre transparenta si cinste. "Noi nu suntem ca ei. Vom avea o guvernare competenta, transparenta si cinstita. Vom promova oameni noi si practici noi, fara numiri in functii publice pe criterii politice, fara clientelism, fara proiecte majore trecute prin asumarea raspunderii. Nu vom lua decizii fara ca ele sa fie dezbatute in Parlament. USL nu va semna niciodata acorduri cu FMI sau alte acorduri internationale prin scrisori secrete, fara ca romanii sa fie informati", se arata in documentul citat.

La punctul patru se vorbeste despre calitatea clasei politice. "Nu romanii sunt de vina pentru criza - ei platesc astazi pentru greselile altora! Noile conditii economice reclama regandirea sprijinului statului roman pentru cetatenii sai. Vom reface din temelii legile sociale, vom acorda prioritate absoluta categoriilor sociale invinse de criza. Pachetul de legi sociale USL va tine cont de realitatile enumerate, generate de incompetenta, nepasarea si reaua-credinta a guvernarii actuale", mai spun reprezentantii USL.

La punctul cinci, USL anunta ca nu imaginea propriilor partide va fi prioritara, ci problemele oamenilor. Punctul sase vorbeste despre necesitatea sustinerii initiativele private si crearea de locuri de munca.

La punctul sapte, Uniunea Social Liberala atrage atentia ca numai taind nu se poate iesi din criza, ci trebuie gasite alte masuri de sustinere a economiei. "E nevoie de un nou model economic, bazat pe incurajarea initiativei private, pe sustinerea de investitii si crearea de locuri de munca. USL are propuneri solide, discutate cu patronate, sindicate si investitori", se arata in documentul citat.

La punctul opt, USL apara avutia nationala, care trebuie aparata "nu jefuita. Sustinem capitalul national si vrem sa nu mai vindem avutia nationala la preturi mici, cu comisioane foarte mari, ca acum. Trebuie sa tinem in tara aceste bogatii. Nu credem ca trebuie sa dam resursele si energia Romaniei catre clientela politica".

Penultimul punct face referire la prioritarile USL: agricultura, energia, educatia, sanatate si siguranta cetateanului.

"USL se mandresete cu atentia pentru aceste domenii strategice. Vrem, in plus, sa rupem definitiv traditia politizarii structurilor administrative de stat, a administratiei locale, cu prieteni sus-pusi ai puterii proaspat alese. Guvernarea USL va readuce profesionalismul in administratie", se arata in angajament.

Ultimul punct vorbeste despre faptul ca Romania trebuie sa fie un partener al UE si al altor puteri mondiale.

"Credem ca a revenit momentul sa redobandim pentru Romania si pentru romani locul pe care il merita la nivel global. USL pune pe primul loc redobandirea credibilitatii tarii noastre la nivel international prin afirmarea si utilizarea avantajelor competitive, prin promovarea valorilor noastre nationale si, nu in ultimul rand, prin eliminarea actelor de coruptie care au stigmatizat indelung Romania", se arata in ultimul punct din "Angajamentul pentru Romania".

Comentarii Facebook