Duminica 22 Decembrie

USL Cluj: Traian Basescu și PDL fug de responsabilitatea electorală


USL Cluj constată că Basescu și PDL își arată pe zi ce trece adevarata față.

Mai întâi Traian Basescu a declarat că ar fi o catastrofă dacă referendumul s-ar valida, apoi pedeliștii au afirmat că vor să facă astfel încât un număr cât mai mic de persoane să voteze. Prin acest discurs, Băsescu  și nomenclatura sa, doresc să acapareze puterea printr-un artificiu tehnic, împotriva voinței populare.

PDL și Traian Băsescu știu că votul va fi împotriva lor așa că singura lor șansă este nevalidarea referendumului. De aceea, au ajuns într-o asemenea stare de disperare, încât doresc să îngrădeasca dreptul la vot al oamenilor, sugerându-le abil să stea acasă și să nu participe la vot”, a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

USL Cluj precizează că dreptul la vot este esenţa democraţiei şi este garantat de Constituţie.

Comentarii Facebook