Duminica 22 Decembrie

USL-ul vrea experți privați pentru avizarea proiectelor europene


Guvernul Ponta se laudă cu faptul că a reușit să deblocheze o serie de programe europene prin care să atragă mai mulți bani din partea UE.

Nu doar că am deblocat programele blocate ca urmare a neregulilor descoperite în perioada 2010-2011, dar iată că într-un an am reușim aproape să triplăm rata de absorbție, de la 7,5% la peste 20%, iar toate acestea având principalele programe europene blocate mai mult de jumătate din această perioadă”, a declarat președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.

Acesta suține că prin deblocarea programelor europene, suma solicitată pentru a fi rambursată prin intermediul celor șapte programe ajunge la aproximativ 3,7 miliarde de euro.

Președintele PSD a precizat că în viitor Guvernul va angaja experți privați care să se ocupe de avizarea proiectelor europene și astfel să contribuie la mărirea gradului de absorbție.

Nu trebuie să considerăm această măsura ca o cheltuială, ci ca o investiție. O investiție de 7-8 milioane de euro care ne va aduce în schimb câteva miliarde din fonduri europene. Mai mult, acești bani nu vor fi suportați in totalitate de Guvernul României, ci o parte din ei vor veni de la Comisia Europeană.

Această masură este necesară deoarece în acest moment funcționarii sunt deja depășiti de numărul de dosare depuse. Fără această măsură, România riscă să piardă la finalul acestui an 6,5 miliarde de euro din bani europeni”, a mai punctat Lăpușan.

Acestor experți li se va cere să verifice o cerere de rambursare în 5 zile și o cerere de finanțare în maximum 15 zile lucrătoare.

Comentarii Facebook