Duminica 22 Decembrie

Va fi recepționat proiectul „Malurile Someșului” în noiembrie? Boc nu pare sigur: „În luna noiembrie va fi începută recepția, mai sunt detalii”


Lucrările de modernizare a malurilor Someșului se apropie de finalizare, proiectul fiind în stadiu de recepționare a lucrărilor în luna noiembrie. Emil Boc spune însă că mai sunt lucruri care trebuie făcute, iar în luna noiembrie va fi începută recepția, nefiind clar când se vor putea bucura clujenii de o zonă sută la sută renovată.

„Ieri am fost pe șantier și am văzut în detaliu care e stadiul, se lucrează deja la acordurile fine, lucrările mari sunt făcute. Trebuie înlocuiți niște arbori care sunt uscați și vor fi înlocuiți în integralitate, acum când timpul permite să se planteze. Mai sunt mici detalii care trebuie făcute pe strada Dragalina. 

Pe partea cu Someșul, mai sunt de partea cealaltă a Parcului Central, mai sunt niște lucruri de corectat. În luna noiembrie va fi începută recepția, punct cu punct, pas cu pas. Evident, până la sfârșitul anului, proiectul finalizat, pe fonduri europene, un proiect fanion al Clujului. Repet, aduce 950 de arbori în plus pe malul Someșului față de ce exista. Asta arată încă odată dimensiunea verde. 

Lucrările mari au fost făcute, nu mai suntem într-o fază în care să avem probleme complicate. Sunt lucruri de detaliu, la un proiect de asemenea amploare, evident nu se pune problema ca el să nu fie finalizat. Datele din vreme au arătat că și Parcul Feroviarilor și Parcul din Zorilor poate fi finalizat până la sfârșitul anului”, a transmis Emil Boc pentru Napoca Live. 

Comentarii Facebook