Miercuri 18 Decembrie

Va fi suplimentat bugetul Ministerului Sănătății. Peste 300.000.000 euro vor merge la Spitalul Regional de Urgență Cluj


Executivul va aproba în şedinţa de joi alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre, bugetul Ministerului Sănătăţii va fi suplimentat cu suma de 9.984.000 de lei, banii urmând a fi utilizaţi pentru achiziţionarea vaccinului diftero-tetano-pertussis acelular - DTPA, prevăzut în calendarul naţional de vaccinare, pentru implementarea Programului naţional de vaccinare.

În şedinţa de Guvern va fi aprobată, tot prin hotărâre, scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru organizarea unor centre de vaccinare la punctele de trecere a frontierei în judeţul Suceava, în vederea operaţionalizării unor centre mobile de vaccinare împotriva COVID-19 la nivelul autorităţii publice locale din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti şi pentru organizarea corespunzătoare a punctelor de vaccinare şi triaj în cadrul unor unităţi sanitare din judeţul Mureş.

Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un proiect de hotărâre privind declasificarea informaţiilor clasificate secrete de stat cuprinse în documente emise în perioada 1956 - 1989 de structuri ale Departamentului Securităţii Statului, aflate în gestiunea Ministerului Apărării Naţionale.

Tot printr-o hotărâre va fi aprobată declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Autostrada Ploieşti - Buzău”, aflate pe raza localităţilor Săhăteni, Ulmeni, Movila Banului, Pietroasele, Stâlpu, Buzău, Ţinteşti.

Pentru prezentul proiect de hotărâre a Guvernului este necesară aprobarea sumei de 43.230,3 mii lei necesară efectuării plăţii despăgubirilor imobilelor proprietate privată care urmează a fi supuse procedurii de expropriere, pentru un număr de 2.389 de imobile, în suprafaţă totală de 5.286.269 mp”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

În şedinţa de joi, Executivul va aproba şi un memorandum privind negocierea contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 305.000.000 euro, pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Cluj şi a semnării acestuia şi acordarea împuternicirii de semnare ministrului.


Comentarii Facebook