Vești bune pentru clujeni: o rută de tren anulată va fi repusă în circulație. Când va reveni conexiunea cu un important oraș transilvănean

Mai multe rute de tren care au fost anulate la începutul acestui an vor fi repuse în circulație, conform unor documente obținute de Club Feroviar. Mai exact, vor fi reluate nu mai puțin de 23 de rute care traversau România, acestea fiind anulate de către CFR Călători în luna ianuarie, sub pretextul de a salva bani.

Dintre rutele anulate, una dintre acestea conecta Clujul de un alt oraș important din Transilvania, iar suspendarea acesteia a avut un efect direct asupra vieții clujenilor care depindeau de acest traseu, chiar dacă nu era cel mai circulat. Este vorba de Cluj-Napoca - Teiuș, circulație care va fi repusă în funcțiune doar în a doua jumătate a anului.

Mai exact, conform documentului menționat, doar din 1 octombrie 2025 vor circula din nou trenurile pe această rută. Dacă această dată nu va fi modificată, va fi redeschisă cu câteva zile prea târziu pentru studenții din Teiuș, care vor avea nevoie să ajungă în Cluj-Napoca înainte de începerea anului universitar.

La începutul anului, în contextul încercării Guvernului României de a economisi cât mai mulți bani, CFR Călători a anunțat anularea a 244 de trenuri din România, adică un sfert din numărul total de rute care au fost programate. Conform programului pentru 2024-2025, peste 1.100 de trenuri ar fi trebuit să circule zilnic în țară.

Aceste anulări a trenurilor, alături de reducerea de ore suplimentare pe care mecanicii de locomotivă și șefii de tren le pot presta, au dus la protestele care au loc în aceste zile în fața Ministerului de Transporturi.

Trenuri-repuse-in-circulatie-1-BUN.jpg

Comentarii Facebook