Miercuri 18 Decembrie

Vezi care este procedura de decontare a cheltuielilor pentru românii care găzduiesc refugiaţi din Ucraina


Guvernul va aproba astăzi, 8 aprilie, în ședința de guvern , procedura necesară pentru decontarea cheltuielilor celor ce cazează refugiații din Ucraina. Executivul are în vedere suma de 20 lei/zi pentru hrană și 50 lei/zi pentru cazare. 

Guvernul urmează să aprobe în ședința de vineri, 8 aprilie, alocarea a 45 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru acordarea unui sprijin financiar de 50 de lei/zi pentru fiecare persoană găzduită a unui număr mediu de 15.000 cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pentru o perioadă de 60 de zile. Persoanele fizice din România pot beneficia de deconectarea cazării și hranei pentru refugiații din Ucraina pe care îi găzduiesc. 

Procedura de decontare a cheltuielilor

Sumele care vor fi decontate de către autoritățile române sunt: 20 de lei/zi de persoană pentru alimente și 50 de lei/zi  de persoană pentru costurile de cazare.

Pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor, românii care cazează refugiaţi din Ucraina pot depun în primele trei zile lucrătoare ale fiecărei luni (pentru luna precedentă), o cerere la autorităţile administraţiei publice locale ale pe raza cărora se află locuinţa în care sunt găzduite persoanele.

În cerere trebuie să se precizeze numărul persoanelor găzduite, numele şi prenumele acestora, localităţile din care aceştia declară că provin şi intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea.

Pe lângă cererea propriu-zisă se depune o declarație pe propria răspundere cu privire la corectitudinea informațiilor cuprinse în cerere. Mai este nevoie de o copie a actului de identitate al solicitantului pentru deconturi și documente care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduite persoanele refugiate. Autoritatile locale au la dispoziţie trei zile sa trimita la ISU cererile pentru deconturi şi situatia centralizatoare.

În vederea realizării decontărilor legate de refugiaţi, buget MAI pe anul 2022, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se suplimentează cu suma de 45 de milioane de lei”, au declarat autoritățile. 


Comentarii Facebook