Vicepreședintele PNL Cluj-Napoca a demisionat: E de neconceput faptul că nu putem pune oamenii valoroși la conducerea partidului
Vicepreședintele organizației municipale PNL Cluj-Napoca, Sabin Sărmaș, șia dat demisia din conducerea partiduluo, criticând situația dezastrusă de la nivelul filialei clujene.
Sărmaș este nemulțumit de rezultatul foarte slavb obținut la alegerile europarlamentare, după ce au obșinut un procentaj mai scăzut decît cel al actorului Mircea Diaconu.
”Având în vedere situaţia politică dezastruoasă de la nivelul filialei PNL Cluj cât şi a PNL Cluj-Napoca am decis sa demisionez din funcţia de vicepreşedinte al Biroului Politic Municipal şi din calitatea de membru al acestui birou.
Clasarea PNL pe locul patru în Cluj-Napoca la alegerile europarlamentare, la numai 0,01% în faţa actorului Mircea Diaconu, este un rezultat ruşinos şi totodată de neacceptat. Trendul naţional sau existenţa unei comunităţi maghiare respectabile în Cluj-Napoca sunt scuze care nu fac decăt să întărească neputinţa filialei municipale a PNL în acest moment”, spune Sărmaș.
Un alt motiv de nemulțumire al acestuia în reprezentă scandalurile recente, care au dus la arestarea lui Horea Uioreanu.
”De parcă nu era suficient, rezultatele slabe de la alegeri au fost secondate de mediatizatele acțiuni ale DNA care i-au vizat pe unii dintre cei mai importanți lideri ai organizației noastre. Sigur, prezumţia de nevinovăţie nu este o invenţie mioritică fiind un principiu prezent inclusiv în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dar mai presus de acesta, responsabilitatea şi onoarea sunt calităţi care ar trebui să primeze și să caracterizeze fiecare membru al PNL. Tocmai din acest motiv aștept din partea colegilor cercetaţi de justiţie, un gest de respect faţă de PNL, de colegii PNL-işti şi nu în ultimul rând faţă de electoratul liberal, prin demisia din orice funcţie de conducere sau, dacă gravitatea situaţiei o impune, inclusiv din calitatea de membri de partid.
Consider că în acest context este nevoie, mai mult ca oricând, de o reevaluare a liderilor PNL Cluj şi totodată a resursei umane a partidului. Este de neconceput ca în situaţia în care organizaţia PNL Cluj are în rândurile ei oameni valoroși, cu o imagine imaculată, să nu fim capabili să-i propunem pe aceștia la conducerea partidului sau în posturi administrative importante, în detrimentul persoanelor nedemne de astfel de funcții”, explică fostul vicepreședinte PNL Cluj-Napoca.
”Am demisionat din funcţiile de conducere deţinute în PNL deoarece nu doresc să girez, sub nici o formă, situaţia în care se afla acum organizația clujeană. Mai mult, am demisionat cu gândul că acest gest nu reprezintă un pas înapoi sau în lateral, ci un pas înainte spre cei care doresc să reconstruiască partidul sănătos şi cu decenţă. Rămân simplu membru de partid pentru că nu cred că salvarea de la prăbuşirea totală în ochii opiniei publice va veni din altă parte, decât de la noi, membrii PNL Cluj care facem politică din pasiune şi cu credință în valorile liberale. Nu cred ca salvarea poate veni altfel decât prin noi înşine!”, a punctat Sabin Sărmaș.
0 Comentarii