Duminica 22 Decembrie

Victor Ponta îl atacă pe Băsescu:”E un bun agent de vânzări”


Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Suceava, că președintele Traian Băsescu, revenit recent de la Bruxelles, este un bun agent de vânzări, care știe să prezinte partea plină a paharului, fără a arăta partea goală a acestuia.

"Domnul Băsescu este un bun agent de vânzări. Ştie să vândă partea plină a paharului ca să nu vedeţi dumneavoastră partea goală", a declarat, sâmbătă, Ponta, la Suceava, informează Mediafax.

Premierul este de părere că o poziție mai fermă a României l-a ajutat pe președinte să nu mai cedeze la orice, doar pentru a nu-i supăra pe ceilalți lideri europeni.

"Când te duci la Bruxelles şi ceri ceva corect pentru ţara ta nu se supără nimeni. Toată lumea te înţelege şi toată lumea face până la urmă acelaşi lucru. Cred că e prima dată când domnul Băsescu s-a putut duce la Bruxelles şi să vorbească despre România, şi nu despre domnia sa şi e foarte bine", a mai spus Ponta.

Ponta a mai precizat că nici el nu ar fi obținut mai mult decât președintele.

"Sincer, nu cred că aş fi obţinut mai mult, inclusiv în glumă spuneam că m-aş fi întors şi eu şi aş fi anunţat ceea ce a anunţat domnul Băsescu. Adică ceea ce avem din 2007. Pe agricultură, în loc de cinci, zece miliarde, şi nu aş fi anunţat, ca şi domnul Băsescu, că de fapt era vorba de 12 miliarde şi s-a întors doar cu zece", a declarat premierul.

Comentarii Facebook