Victor Ponta „propune” schimb de primari: „Să-l luăm pe Boc la București și să-l dăm pe Nicușor la Cluj”

Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale din acest an, a venit cu o „propunere” pentru clujeni și bucureșteni. El îl vrea pe Boc la capitală, iar în schimb l-am primi pe Nicușor Dan

Fostul lider PSD Victor Ponta, în prezent candidat la alegerile prezidențiale din acest an, a vorbit despre contracandidatul său Nicușor Dan, în cadrul unui podcast de la Gândul. Inspirat probabil de emisiunea „Schimb de Mame”, el a venit cu o propunere de a scăpa de primarul Bucureștiului.

Nicușor Dan a fost la Cluj-Napoca weekendul trecut și a criticat traficul din oraș. Astfel, Ponta a spus că poate ar fi mai bine să devină el primar al municipiului: „Am văzut că a fost la Cluj și a criticat Clujul că nu e bun și îmi venea să zic, nu sunt mare fan Boc, dar eu sunt de acord să-l luăm pe Boc și să-l dăm pe Nicușor la Cluj” a transmis acesta.

Politicianul a susținut că Nicușor cu face nimic la București: „Mi s-a părut culmea să te duci să critici Clujul când tu în București nu ai făcut absolut nimic” a declarat Victor Ponta.

Sâmbăta trecută, când a fost la Cluj-Napoca, Nicușor Dan a spus că orașul este sufocat: „Cluj-Napoca s-a dezvoltat în ultimii ani mult în jurul industriei de IT. Dar statul nu s-a concentrat pe a stimula industriile cu mare valoare adăugată care să ne facă competitivi global. Cluj-Napoca este un oraș bogat dar care nu a avut o dezvoltare urbană care să reducă costul vieții și care îl face să fie azi un oraș sufocat. Nu a prioritizat acele măsuri de infrastructură, șoseaua de centură, și de dezvoltare urbană, care să diminueze principală problemă, care este cea a traficului - la fel ca și la București” a declarat primarul capitalei la acel moment.

Comentarii Facebook