Victor Ponta s-a întânit cu directorul CIA
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, marți, cu directorul CIA, John O. Brennan, pentru a discuta despre o colaborare între cele două state, în cadrul unui parteneriat strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.
Şeful CIA va avea o întrevedere şi cu preşedintele Traian Băsescu, informează Mediafax.
Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-au întâlnit și cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev.
1 Comentariu
America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.
Lumea Trebuie Să Știe… Citeste mai departe