Duminica 22 Decembrie

Victor Ponta: Trebuie să facem tot ce putem ca să evităm o criză politică


Premierul Victor Ponta nu crede în existenţa unei crize politice după alegerile din 9 decembrie, în legătură cu desemnarea prim-ministrului de către preşedintele Traian Băsescu.

"Sper să nu fiu prea optimist. Nu pot să spun că ştiu cu siguranţă, dar am mai multe informaţii sau acces la mai multe informaţii decât cei care au răspuns la sondaj şi eu aş zice mai degrabă că nu. Sau oricum aş zice că trebuie să facem tot ce se poate să evităm o asemenea criză", a declarat Victor Ponta, marţi seară la RTV, potrivit Agerpres.

Ponta a mai precizat că nu de preşedintele Băsescu depind toate deciziile din această ţară. "Totuşi suntem o ţară care din fericire nu depinde în totalitate de voinţa sau toanele unui singur om. Suntem o ţară care face parte din alianţe, din Uniunea Europeană, nu depinde chiar totul de un singur om, indiferent cum se numeşte acel om", a spus premierul.

Comentarii Facebook