VIDEO. Strada Uliului din Cluj-Napoca, inundată la nici 24 de ore de la deschiderea circulației: „Așa ceva, mai rar!”
La nici 24 de ore de când primarul Emil Boc a anunțat cu fast că s-a deschis circulația pe strada Uliului din Cluj-Napoca, carosabilul este inundat.
Pentru consolidarea străzii a fost nevoie de o investiție de 5 milioane de lei din bugetul local, însă problema nu pare a fi rezolvată în totalitate.
Un locuitor din zonă a postat un filmuleț pe rețelele de socializare din care reiese că o porțiune însemnată a străzii este inundată, în urma ploilor din ultimele ore.
„Acesta este drumul dat în folosință de Boc, pe strada Uliului. Uitați ce frumos au lucrat oamenii aici. Așa ceva, mai rar! A poluat un pic și e inundație.”, spune clujeanul în timp ce filmează strada.
Reamintim că în luna mai a acestui an, strada Uliului a fost puternic afectată de o alunecare de teren, în urma căreia drumul s-a surpat.
După trei luni de lucrări, versantul a fost stabilizat prin amplasarea a 60 de piloți forați pe o lungime de 100 de metri liniari.
Cu toate acestea, problemele persistă pe alte porțiuni ale străzii, unde au apărut deja crăpături pe asfalt, dar și pe pereții clădirilor.
27 Comentarii
Dupa ce s-a mediatizat surparea strazii Uliului, am vazut scoase la vanzare case si ap. pe aceasta strada, la preturi foarte, foarte mari. Romanul, tot intreprinzator. Altceva nici nu conteaza, important e sa prinda fraierul, sa vanda repede cat mai stau casele in picioare.
cine Dq va pus sa va faceti case ACOLO ? nu stiati de piticul ? mocan ? cu firme abonate ,,,
@pista de la cluj : autobuz nu este nevoie ?
@pista de la cluj : .
Culmea Lac în Coastă acolo e Necuratu
asta ati votat daca nu ma insel
Ia mai haliți ceva Bocului,
N-ați mai văzut apă , baltă, fraierilor?
Voi va uitați ce este în Maiami, handicapatilor?
@Antonia, : handi esti tu, Mars inapoi in Moldova.
@Antonia, : Deocamdata tu esti cu halitul scarnei bochiste, scatofaga sifilitica.
@Antonia, :
Du-te în Florești să vezi ce lacuri are Pivariu pe strazi
@Tepes Crezi că i doare pe careva primar de cetățeni !?? A asfaltat Pivariu, toate șanțurile in Floresti, am citit că a aprobat blocuri noi, in apropiere de Someș, pe un teren unde au fost lacuri...doar oamenii cumpără ...și nu se uita ce cumpără, sa fie fală cat de mare
Ia uite si maimuta asta, nu a mai vazut o balta in viata lui :))
Pigmeul plesuv alpin loveste din nou!
Du-te-n mă-ta! În afară de criticat ce ai facut? Casa cu auyorizatie pe şpagă şi atât, prostea?
@Ce accent de ťaran din Ploscoş!!!:
Esti prost fariere! Taci din pwizda aia de gura daca nu vrei sa-ti iei niste scatoalce!
@Ce accent de ťaran din Ploscoş!!!:
@ : ameninti, tu-ti Cristosii cui te-a fatat de bandit?
sa mai bage boc 600 de coloane....in ***** masii...
Infrastructura de Bocanistan
Mai trebuie încă 5 mil și tot așee
Așa e, 100%...altele- chiar pete 100%!...Laudele de sine nu miroase a bine!