Hotelul Cristian a fost cumpărat de milionarul Dorin Bob, cu 300.000 de euro. Constructorul blocului cu ”aripi”, de pe strada Frunzișului, face acolo un aparthotel, cu pasaj pe sub clădire, pentru a reda clujenilor trotuarul ”furat” când s-a ridicat hotelul.

Acum un an, ”civicii” au pornit o chetă pentru a cumpăra hotelul, pe care Costică Pocol, cel care l-a ridicat cu sprijinul Primăriei, cerea 400.000 de euro.

Milionarul Dorin Bob a cumpărat Hotelul Cristian, construit pe trotuar și contestat de toți. Banii vorbesc!

”Distinși membri ai Clujului Civic, ieri am aflat că patronul Dorin Bob (cel cu sensul giratoriu de pe Frunzișului) a cumpărat infamul Hotel Cristian din Mihai Viteazu. Mărturisesc că m-a lovit vestea. În loc să-mi zic "excelent, s-a rezolvat!", simțeam doar o mare neliniște.

Acum un an organizam Cheta Cetățenească să cumpărăm hotelul - ca să-l demolăm.  Sunt mândru că prin acțiune am contribuit (unii zic că semnificativ) la întoarcerea atenției publice asupra hidoșagului. Dar am adunat doar 3845 de leuți - care bani sunt și acum în contul dedicat, neatinși. 

Mi-ar plăcea să mergem acum la o beroasă festivă și să-i spargem - dar cred că merită să stăm să ne reamintin ce înțelesuri purtau de fapt banii ăia. Ce-am vrut, și ce vrem de fapt? S-a adeverit?

Majoritatea onor donatorilor, am dat banii ca să susținem ideea că acel cancer de ghereto-rotiserio-hotel vopsit în rozul ăla debil trebuie să dispară din spațiu. Ce ne supăra așa de tare în clădirea aia? 

Poi, am zis, că 

-e un mare "așa nu" din punct de vedere estetic,

-e un mare "așa nu" din punct de vedere urbanistic, și 

-e un mare "așa nu" din punct de vedere legal. 

Subsemnatul, de fiecare dată când trec pe lângă diformitatea aia de clădire, mi se pare că văd o emanație a mezalianței dintre incultură și parvenire, un memento al stânjenitoarei rudimentarități al capitalismului nostru incipient, crescut pe relații feudale. Nu văd produsul. Văd procesul care a general produsul.

Cred că de sentimentul asta de autoumilință și de penibil crâncen încercam să scăpăm. Dar tocmai de acest sentiment nu cred că vom scăpa. Cred că cumpăratul hotelului doar îl va transpune la acel proverbial "next levăl". 

Capitalismul nostru incipient - ah, anii nouăzăci - era era consignațiilor. Era epoca în care, la 20m de locație, sus în clădirea Halei Agroalimentare din Mihai Viteazu funcționa un peep-show - de abia răbdau agricultorii să mai vândă tri cepe la tarabă, să mai urce și ei să-și cumpere încă două minute la separeu, la etaj. 

Era epoca în care creșteau în oraș cârduri de clădiri-hidoșag - v. conglomeratul ăla metastazic din Piața Mărăști (google: Pizzeria Toskana). Și tot atunci era și că patronul Costică Pocol își feștea ghereta la trotuar în Piața Mihai Viteazu cu popa, ca să aibă noroc. Era 1992.

După 30 de ani, multe din Ctitoriile care nu băteau la ochi atunci, au devenit landmark-uri ale jenei - iar noi vrem acum să ne distanțăm de ele, mental și fizic. Că între timp ne-am sofisticat. Azi nu se mai poartă pă centru rozosin și termopan Gealan de nailon. Se poartă pietonală cu subtraversare și USB solar chic în bancă. Ne-am sofisticat. Vrem upgrade și în oraș. 

Față de anii '90, ni s-a sofisticat și regimul.

Acum 30 ani, relația dintre Funar și boierime (ăă, patronet) era una profund feudală. În semi-vidul legal și al practicilor din anii '90, Funar dădea cu flitu' direct, nominal și sincer, gen "nu-mi place mutra ta" - vezi Coca Cola. Chiar și subsemnatul am avut asemenea experiențe cu el - eu doar cu un festival de artă. Funar era un full-on despot medieval. Uneori chiar ridicol / reconfortant de sincer.

Boc e mult mai precaut. Azi, câmpul practicilor e mai diversificat și mai consolidat, iar țesătura legii e mai fermă. Dar asta de fapt îl face pe primar mult mai vulnerabil. Patronii au bani infinit mai mulți pentru avocați buni, decât are primăria, iar cazul doar ceva mai vizibil al lui Sile Pușcaș indică un "nu-i chiar așa, bă primare ninja". Tremură jumătate de clădire când un Patron nu-și ia acea autorizație de construire pe care și-o dorește. 

Iar adevărul e că Primăria și-o cam ia. Regulat. Pe lege. De la Patroni. Astfel, feudalismul cândva generalizat pierde teren, și e nevoit să se refugieze pe unde mai poate: în instituție. Azi modul de decizionare al primărie este în continuare unul feudal, bașca varietatea absolutistă. Da, primăria a rămas o Funărie. În termeni de comunicare e și mai retro, zici că-i curtea lui Louis XIV. L'état c'est moi.

Ai crezut deci, cetățene, că amu că Bobu' o marcat banu', dintr-odată situația cu hotelul s-a și clarificat? Putem să răsuflăm ușurați, actele-s în regulă, trecutul s-a șters, totul devenit uscat și curat? De-amu clădirea e pe mâini bune, știe Patronul ce o să facă, că-s banii lui? Nici vorbă. Distracția, pentru toate părțile, continuă.  

Ce putem face cu ăia 3845 lei ai noștri, tezaurul nostru cetățenesc? Ce înțeles îi putem da, astfel încât să exprime cel mai bine scopul pentru care au fost adunați? Că vrem un urbanism pentru oameni, bazat pe principii? În câmpul de forțe schițat mai sus întrebarea tocmai a devenit și mai grea. 

De fapt, achiziționarea Hotelului Cristian preia moștenirea relației feudale Funar-Pocol și o transpune, next levăl, în relația Boc-Bob. 

De la un Pocol-cu-infamul-său-Hotel am trecut la Pocol-cu-infamul-său-Sens. De la un Funar-despot-în-oraș, am trecut la Funar-despot-de-incintă. 

N-am fost în stare să rezolvăm problema procesului care naște asemenea monștri de produse? Am elevat-o la "next levăl”, a comentat pe grupul Clujul Civic, Szakats Istvan, activist de mediu.