Duminica 22 Decembrie

Vor putea fi ridicate și mașinile parcate regulamentar și cu taxa plătită. E o măsură așteptată de autorități


Vehiculele staționate regulamentar vor putea fi ridicate de autorități, în anumite condiții, dar relocarea nu va implica costuri pentru proprietar

Polițiștii, fie că sunt de la circulație sau locali, vor putea stabili relocarea unui vehicul staționat regulamentar, dacă în respectiva zonă se desfășoară lucrări ori dacă e nevoie de eliberarea zonei pentru intervenția serviciilor de urgență, potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne. În cazul relocării unui vehicul, proprietarul nu va trebui să plătească cheltuielile pentru ridicarea și transportul acestuia.

Acum, legislația rutieră stabilește reguli doar pentru ridicarea mașinilor staționate neregulamentar, dar pe viitor acest lucru se va schimba, pentru că administrațiile locale sau regiile nu pot lucra în anumite împrejurări din cauza mașinilor parcate.

Polițiștii de la rutieră sau, în anumite cazuri, cei locali vor putea dispune relocarea vehiculelor staționate regulamentar, atunci când această măsură este necesară pentru a permite:

  • efectuarea unor lucrări sau prestarea unor servicii publice de interes național sau local;
  • intervenția serviciilor de urgență în vederea prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamități sau dezastre;
  • instituirea unor măsuri de ordine și siguranță publică.
  • Măsura relocării unui vehicul se va stabili fie din oficiu, fie la solicitarea administrației publice locale, administratorului drumului public sau a instituțiilor care intervin în cazul unor accidente, calamități sau dezastre (pompieri, ambulanță etc.).

Mașinile ridicate vor fi duse în alte parcări, fără costuri suplimentare pentru proprietar.

Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie adoptat de către Executiv și publicat în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.

Comentarii Facebook