Doliu în lumea medicală: A murit Dr. Gheorghe Domșa, absolvent al UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Cu profundă tristețe, familia și apropiații anunță trecerea în neființă a doctorului Gheorghe Domșa, fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Arad. Acesta s-a stins din viață în 22 februarie 2025, la vârsta de 67 de ani, chiar în ziua în care își aniversa nașterea.
Dr. Gheorghe Domșa a fost absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, unde și-a făcut studiile medicale, punând bazele unei cariere dedicate sănătății și sistemului medical din România. De-a lungul anilor, a activat atât ca medic, cât și în domeniul administrativ, ocupând funcția de președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Arad.
Ultimele momente și programul funeraliilor
Doctorul Domșa a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Arad, în seara zilei de 21 februarie 2025, după ce a suferit o ruptură de aortă în timpul unei întâlniri private. În ciuda unei intervenții chirurgicale de peste trei ore, starea sa a rămas critică, iar o nouă încercare a medicilor de a-l salva s-a dovedit zadarnică.
Trupul neînsuflețit va fi depus duminică, 23 februarie 2025, la Casa Funerară „Kuki” din Grădiște. Începând de luni, 24 februarie, cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o vor putea face la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, unde trupul său va fi depus în foaier, după ora 12:00. Tot aici, luni seara, la ora 19:00, va avea loc un nou stâlp.
Slujba de înmormântare va avea loc marți, 25 februarie, la ora 14:00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, iar ulterior, la cimitirul „Eternitatea” din Arad, unde va fi condus pe ultimul drum.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!

3 Comentarii
Ce mai faci, iubitul meu? Te-ai tirat? Ai dat coltu? Ai mierlit-o?
Nu mai vii sa ma mai batucesti la scoica? Egoistule si perversule!
Daca-l opera Georgescu scăpa...îl ****a la **** alexandreasca și era ca nou..
gunoi subuman securist! ducase in iad cu toata foaita lui criminala!!! ma caaaac cu jet pe mormantu lui de securist borat!!! sa mance caaaaacaaaaat toata familgia lui!!!! HAI SIKTIR !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
BLESTEM PE SECURISTANEZI!!! FARA PRESCRIPTIE PENTRU GENOCID SI CRIMA IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN!!!