Bilanț COVID în România, 10 aprilie. La Cluj, 52 de cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore
Ministerul Sănătăţii a anunțat pentru duminică, 10 aprilie 2022, că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 912 cazuri de infectări cu coronavirus şi 9 decese. Între acestea 52 de cazuri COVID au fost confirmate în județul Cluj.
În România, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 912 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 539 mai puține față de ziua anterioară. 102 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 103 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.097 cu 105 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 279 persoane, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 279 pacienți internați la ATI, 238 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 129 sunt minori, 126 fiind internați în secții, cu 21 mai mult decât în ziua anterioară, și 3 în ATI, la fel ca în ziua anterioară.
În județul Cluj sunt 168 de pacienți COVID internați pe secții, dintre care patru sunt copii și 23 se află la ATI. Din fericire, niciun copil nu a fost internat la ATI în Cluj.
În ultimele 24 de ore, 9 pacienți infectați cu COVID au decedat în România
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 9 decese (5 bărbați și 4 femei), niciunul anterior intervalului de referință. Dintre cele 9 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, două la categoria de vârstă 70-79 de ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 9 pacienți decedați, 8 au fost nevaccinați și unul vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta între 70-79 de ani și prezenta comorbidități.
1 Comentariu
Nu Vă Vaccinați Cu Vaccin-ul Anti Covid, Pentru Că" Vă Omoară, Spre Exemplu Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Până La Final, Pentru A Înțelege Cât De Dăunător Și Periculos Este Vaccinul Anti Covid:
https://youtu.be/n6rU75siD-o?si=xCzl8izl2mFtbLji
https://youtu.be/HiJ021WONc8?si=-SsSwiogkIn8MeD0… Citeste mai departe