Ce alimente lipsesc din meniul românilor și care sunt consumate frecvent
Meniurile românilor constau în mare măsură din multă pâine și prea puțin pește, iaurt sau fructe.
Conform unui studiu, în România, într-un an, se consumă 64 de kilograme de carne şi produse de carne pe cap de locuitor, faţă de Franţa, Germania şi Spania, unde consumul de carne depăşeşte 85 de kilograme de carne pe cap de locuitor.
Românii consumă și foarte puțin iaurt. În România se consumă doar şapte kilograme de iaurt pe cap de locuitor, în condiţiile în care în Franţa se consumă 30 de kilograme pe cap de locuitor, iar în Bulgaria se consumă 23 de kilograme pe cap de locuitor.
În schimb, suntem campioni la cosumul de pâine și produse de patiserie. Consumul de pâine și patiserie este exagerat în România! Ţara noastră este, de fapt, campioană europeană din această perspectivă, iar consecinţele consumului de pâine şi de patiserie, care intră în această categorie, se văd în numărul tot mai mare de boli cronice depistate de medicii români: ”Toată alimentaţia de pe stradă e făcută cu cele mai ieftine şi proaste ingrediente. Adică grăsimi şi zahăr. Şi pentru că se consumă hrană de proastă calitate am ajuns să vedem în cabinete tot mai multe cazuri de diabet zaharat şi de obezitate, inclusiv la copii. Românii mor prin boală cardiacă, dar la bază sunt supraponderea şi obezitatea. Suedezii, cât de bogaţi sunt ei, mănâncă puţin şi de calitate, românul mănâncă prost”, a explicat profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, medic nutritionist, pentru Adevarul.
Din meniul românilor lipsesc și legumele și fructele.
0 Comentarii