Proiectul jurnalistic Jurnalul Decretului, ale cărui articole au fost publicate în Libertatea, a explorat urmările Decretului 770, care a restricționat puternic accesul la avort în perioada comunistă. În urma deciziei Curții Supreme a SUA, din 24 iunie, milioane de femei din America nu vor mai avea acces la servicii de avort. Consecințele unei astfel de decizii pot fi observate în istoria țării noastre. Urmele sunt prezente și azi.

„Mama a murit în 1981 pentru că a vrut să avorteze acasă, încă o dată. De data asta încercase cu leandru și s-a otrăvit de tot”, a povestit Edwina Crăciun, o femeie în vârstă de 42 de ani, într-un interviu realizat pentru proiectul jurnalistic Jurnalul Decretului anul trecut.

Aproape o treime din spitalele publice din România refuză să facă avorturi la cerere 

Primul material din seria Jurnalul Decretului a arătat că 90% din spitalele județene și municipale din România nu au proceduri sau decizii scrise referitoare la avortul la cerere. Cum se traduce asta – serviciul e legal, dar regula practică e simplă și brutală: dacă vor medicii, fac; dacă nu vor, nu fac.

Teoretic, întreruperea voluntară a sarcinii este legală și se oferă în sistemul sanitar public din România. Practic, aproape o treime din spitalele publice, județene, municipale sau maternități, din țară resping solicitările de a efectua avorturi la cerere.

În România există chiar medici ginecologi care cred că avortul este interzis prin lege. Un astfel de exemplu a fost descoperit de jurnaliști la Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal din Fălticeni. 

„Ce treabă aveți cu privatul meu?”

Refuzate de spitalele de stat, femeile care vor să facă întrerupere de sarcină sunt direcționate către clinici și cabinete particulare, arată al doilea material din seria Jurnalul Decretului. Nu de puține ori, solicitantele dau la privat peste aceiași doctori care refuză prestarea serviciului medical în sectorul public. 

Simbioza public-privat a devenit în ultimii ani atât de puternică, încât, în 2020, aproape un avort la cerere din două realizate în România a fost făcut într-un cabinet particular.

„Copilul nu aparține mamei” 

În epoca Decretului 770, femeia era datoare să facă copii, arată un alt articol din seria Jurnalul Decretului. După ce-și făcea norma de patru sau cinci copii, statul îi permitea, în sfârșit, să facă avort. Altă metodă contraceptivă nu exista.

„Mamele erau date cu spirt pe sâni. Credeau că așa previn infecțiile și că pot controla asta, că ei fac mai bine. Plus că era obsesia asta ca totul să fie steril. Credeau că sterilul ăsta previne infecțiile și complicațiile. Dar infecțiile erau ale spitalului. Luând copilul de lângă mamă, tu îl expui. Dacă îl lași cu mama, îl pui la sân, îl protejezi chiar dacă spitalul are infecții”, a explicat Irina Mateescu, moașă și consultant OMS (Organizația Mondială a Sănătății).

Viața noastră sexuală a fost un calvar 

Pentru multe femei, sexul a fost o traumă în perioada comunistă: „Ideea pe care noi o aveam despre viața sexuală se lega mai degrabă de teamă și teroare. Sigur că era vorba, într-un anumit fel, și de plăcere, dar era o plăcere care avea consecințe de iad”, explică profesoara Mihaela Miroiu într-un articol din Jurnalul Decretului. 

Unele femei au ales să rămână abstinente toată viața, de frica de a mai trece printr-un încă un avort clandestin.  Multe dintre aceste frici și traume au fost rostogolite generației următoare.