• Sentimentul de inutilitate, îngrijorare și anxietate sunt câteva dintre simptomele sindromului cuibului părăsit

• Femeile sunt mai des afectate decât bărbații

• Momentul plecării copiilor este în perioada menopauzei

• Părinții trebuie să-și regăsească scopul în viață și să-și ocupe timpul liber cu diverse activități

Sindromul cuibului părăsit (gol) se referă la sentimentele de tristețe, depresie și suferința trăite de părinți atunci când copiii părăsesc casa părintească.

Aceasta tulburare psihologică poate să apară mai des la femei decât la bărbați, întrucât perioada în care copiii își întemeiază propria viață coincide, de regulă, cu intrarea la menopauză și alte momente delicate specifice vârstei mijlocii.

Ce se întâmplă cu părinții care suferă de acest sindrom?

Deși nu este inclus în literatura de specialitate, sindromul cuibului părăsit afectează un număr important de părinți care cred ca își pierd scopul existențial (acela de a-și îngriji copiii) și se văd nevoiți să se adapteze unui mod de viața cu totul diferit.

Psihologii sunt de părere că toți părinții sunt predispuși sindromului cuibului părăsit, cu toate că există o serie de factori care creează o susceptibilitate accentuată în acest sens. Printre acestea se numără o căsnicie nesatisfăcătoare sau instabilă, percepția despre sine bazată pe calitatea de părinte sau dificultatea de a accepta schimbarea în general.

Părinții casnici pot fi în mod special vulnerabili sindromului cuibului părăsit, alături de adulții care se confruntă cu evenimente dificile ale vieții (moartea partenerului, pensionarea, menopauza etc.).

Simptomele sindromului cuibului părăsit

Specialiștii spun că este normal ca părinții să se simtă triști atunci când copiii părăsesc locuința familiei și că aceasta dispoziție proastă nu acuză în mod necesar instalarea unui dezechilibru psihic. Simptomele care trag, însă, un semnal de alarmă important (și persistă mai mult de o săptămână) sunt următoarele:

- sentiment accentuat de inutilitate;

- plâns excesiv;

- tendința de izolare socială;

- sentimente de respingere;

- îngrijorare și anxietate față de bunăstarea copilului;

- teama de a nu fi oferit o educație bună copilului, astfel încât să poată fi independent;

- episoade depresive (apatie accentuată, tulburări alimentare și de somn etc.);

Părinții care suferă de sindromul cuibului părăsit se confruntă cu noi provocări existențiale, precum stabilirea unui nou tip de relație cu copilul, identificarea unor noi moduri de ocupare a timpului liber, reapropierea în cuplu sau judecățile emise de cei din jur asupra sentimentelor negative nejustificate cauzate de plecarea copilului de acasă.

Cum se poate trata acest sindrom al cuibului părăsit?

Simptomele sindromului cuibului părăsit pot conduce în cele din urmă la debutul depresiei, de aceea consilierea psihologică poate deveni necesară (în special terapia cognitiv-comportamentală). Specialistul poate să recomande și un tratament cu antidepresive, în cazul în care pacientul nu mai poate funcționa normal în circumstanțe sociale și își pierde dorința de a trăi și de a-și reorganiza modul de viață.

În afară de ajutorul primit din partea unui specialist și de urmarea unui tratament medicamentos de specialitate, există și alte căi prin care părinții care suferă de sindromul cuibului părăsit își pot depăși criza emoțională pe care o parcurg.

- Restabilirea identității. O cale simplă de depășire a simptomelor sindromului cuibului părăsit este de reconturare a identității, în care calitatea de părinte să nu mai fie prioritară. Specialiștii recomandă adulților să își găsească noi zone de interes pe care să se concentreze, să își descopere nevoi personale care nu au nicio legătură cu grija pentru copii și să înceapă activități noi, care să le ofere un scop existențial diferit de rolul părintesc. Canalizarea energiei și a atenției într-o direcție nouă ajută la descoperirea de noi sensuri pentru a trăi, dar și la acceptarea faptului că încetarea responsabilităților părintești nu înseamnă și finalul vieții, ci începutul uneia noi.

- Menținerea legăturii cu copiii. Era tehnologiei facilitează menținerea unei legături strânse cu copiii, chiar și atunci când aceștia se află la distanță. Conversațiile lungi prin programele speciale disponibile pe internet, mesajele text, fotografiile trimise pe platformele de socializare sau comunicarea video prin intermediul camerelor web sunt soluții excelente în acest sens.

- Reconsolidarea relației cu partenerul. Dacă viața în doi s-a schimbat radical odată cu venirea pe lume a copiilor, aceasta poate suferi o nouă transformare odată cu maturizarea acestora și recăpătarea intimității în cuplu. Important este ca schimbarea sa se petreacă în mod pozitiv, prin eforturi comune care contribuie la reconsolidarea relației cu partenerul de viață. Specialiștii recomandă începerea de activități comune, petrecerea timpului în doi, redescoperirea sexualității și împărtășirea satisfacțiilor firești ale lucrurilor realizate împreună.

- Descoperirea noilor moduri de a fi util. Părinții le vor fi întotdeauna utili copiilor, indiferent de vârsta la care ajung cei din urmă. Dacă spălatul hainelor și asigurarea hranei nu mai sunt moduri prin care părinții își exercită rolul în viața copiilor, după plecarea acestora de acasă apar noi necesități cel puțin la fel de importante. Comunicarea deschisă cu părinții sau ajutorul lor în creșterea nepoților rămân nevoi accentuate ale adulților, care pot fi în continuare satisfăcute. Astfel ca înlăturarea sentimentului inutilității se poate realiza foarte ușor, prin prisma acestui raționament simplu.

- Implicarea în activități sociale. Cunoașterea de oameni noi și socializarea sunt foarte importante în combaterea sentimentelor negative provocate de plecarea copiilor de acasă. Timpul și energia investite în scop pur personal ajută la schimbarea percepției asupra schimbărilor din viață, firești la vârsta a doua, dar și la descoperirea altor moduri de viața care sa aducă bucuria de a trăi. Înlocuiți ideea de a fi bătrân și inutil cu cea a oportunității de a face, în sfârșit, toate acele lucruri de care nu ați avut timp până în prezent.

- Adoptarea unui nou hobby. Specialiștii mai recomandă părinților ai căror copii părăsesc locuința părintească să înceapă un hobby nou, precum un curs de limbi străine sau fotografie. Acest tip de ocupație plăcută nu doar că ameliorează simptomele anxietății provocate de sindromul cuibului părăsit, însă ajută și la menținerea funcțiilor cognitive în stare optimă odată cu înaintarea în vârstă.