Miercuri 18 Decembrie

Cea mai mare tranșă de vaccinuri AstraZeneca ajunge vineri în România


432.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge vineri, 2 aprilie a.c., la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, potrivit unui comunicat al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV).

Este mai mai mare tranșă de vaccinuri AstraZeneca livrată României până acum. Până în prezent, în țara noastră au fost recepționate 888.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 359.680 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman. 


Comentarii Facebook