Cluj-Napoca, progres esențial pentru pacienți: Peste 100 de oameni vor putea benefica anual de acest nou tratament
Cluj-Napoca se reafirmă ca un centru medical de importanță națională, după ce Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj a reușit să implementeze o nouă metodă modernă de a trata pacienții. Este vorba de introducerea transplantului medular, adică transplant de măduvă osoasă, un pas mare pentru pacienții oncologici.
În cadrul unei conferințe de presă a fost anunțat că până în acest moment, doar trei persoane se află sub acest tratament, acesta fiind un început promițător. Doi dintre cei trei pacienți au putut fi prezenți în sală în timpul conferinței, iar tratamentul pentru toate cele trei persoane a fost plătit din veniturile proprii ale spitalului.
Însă acest lucru urmează să se schimbe. De la începutul anului 2025, aceste proceduri vor fi incluse în Programul Național de Transplant al Ministerului Sănătății, iar prin această finanțare Institutul Oncologic va putea face peste 100 de asemenea tratamente pe an.
O problemă cu care se confruntă pacienții care ar putea beneficia de acest tratament constă în persoanele care pot dona celulele necesare. În prezent, majoritatea donatorilor vin din familiile pacienților, în special frați și surori. La nivel național există un registru cu persoane care ar putea dărui asemenea celule, dar acesta nu conține încă suficienți oameni pentru a fi folositor pentru majoritatea pacienților.
La această conferință a participat și Prof. Dr. Patriciu Achimaş Cadariu, care a transmis că procesul de implementare a transplantelor medulare început încă din 2015, un proces lung, dar care a meritat. Același lucru l-a susținut și Prof. Dr. Mihnea Zdrenghea, care a explicat cât de important este acest progres pentru Institut: terapia celulară a deschis drumul pentru multe alte metode moderne de a trata pacienții oncologici.
0 Comentarii