Duminica 22 Decembrie

Cluj primește o tranșă nouă de vaccinuri COVID-19 Pfizer


Mai bine de 600.000 de doze de vaccin împotriva COVID de la Pfizer, destinate copiilor de peste 12 ani, sosesc în țară luni, 14 februarie, la Cluj urmând să ajungă peste 95.000 de doze abia marți, 15 februarie. 

O nouă tranşă de vaccin, ce constă în 639.810 doze destinate populaţiei eligibile 12+, de la compania Pfizer BioNTech, sosesc în ţară. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni şi marţi pe aeroportul din Timişoara.Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, declară Comitetul de Coordonare a Activităţii de Vaccinare.

Din totalul celor 639.810 doze de vaccin, 423.360 sunt doze destinate populaţiei eligibile 12+, ready to use (care nu necesită reconstituire).  

Până la acest moment, România a recepţionat 18.854.699 doze de vaccin destinate populaţiei eligibile 12+ produse de compania Pfizer, iar 12.703.638 au fost deja utilizate.

Cu ce diferă aceste doze față de cele pentru adulți?

În primul rând că vaccinul adaptat copiilor nu este doar aceeași formulă administrată adulților, care este acum declarată automat sigură și pentru copii. Cercetătorii abordează diferit testele în privința copiilor față de adulți, fiindcă sunt luate în calcul două aspecte majore: doza administrată și răspunsul imun”, declară cercetătorii de la fundația Salvați Copii. 


Comentarii Facebook