Duminica 22 Decembrie

Clujenii cu venituri reduse pot merge gratuit la dentist! Cine poate beneficia


Clujenii cu venituri reduse pot beneficia în continuare de servicii stomatologice gratuite. 

Programul, realizat de Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” - Facultatea de Medicină Dentară și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, este destinat persoanelor vulnerabile din Cluj-Napoca. 

Beneficiarii programului sunt persoane cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca care se încadrează într-unul din cazurile:

  • pensionari ale căror venituri cumulate din pensii și alte drepturi de asigurări sociale nu depășesc 1500 lei;
  • persoanele cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav și accentuat,
  •  șomeri care beneficiaza de indemnizație de șomai de până la 700 lei și șomerii neindemnizați aflați în evidențele A.J.O.F.M. Cluj;
  • persoanele fără venituri sau cu venituri reduse, aflate în evidențele D.A.S.M., beneficiare de venit minim garantat, alocație pentru susținerea familiei sau masã la cantina de ajutor social, în condițiile legii.

Din septembrie 2021 până acum, 206 persoane au lucrările stomatologice finalizate sau în curs de finalizare.

Anul acesta au fost alocați 400.000 lei pentru programul ,,Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii de stomatologie”, accesul pentru pensionarii clujeni fiind îmbunătățit prin majorarea plafonului la 1.500 lei.

Pentru a beneficia de serviciile gratuite de stomatologie, clujenii care se încadrează în criteriile menționate pot folosi serviciile online  prin descărcarea cererii de pe site-ul DASM și depunerea acesteia împreună cu anexele necesare pe adresa de email registratură@primariaclujnapoca.ro.

Documentele pot fi depuse și fizic, la Primăria Cluj-Napoca - registratura de pe Calea Moților sau primăriile de cartier și la sediul DASM de pe strada Venus fn din cartierul Gheorgheni.


Comentarii Facebook