Vineri 22 Noiembrie

Colegiul Medicilor solicită suplimentarea numărului de locuri la rezidenţiat pentru Medicina de familie


Colegiul Medicilor din România (CMR) a solicitat suplimentarea numărului de locuri la rezidenţiat pentru specializarea Medicină de familie. Acest lucru este necesar pentru că în următorii 5 ani aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare, susţine CMR.

Colegiul Medicilor din România atrage atenția că anul acesta au fost scoase la rezidențiat doar 321 de locuri pentru medicina de familie, dar că acest număr este insuficient având în vedere datele ce arată necesarul efectiv pentru medicina de familie la nivel național", arată reprezentanții CMR.

Aceștia precizează că în următorii 5 ani aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare.

Este extrem de important să se identifice și să se pună în practică rapid soluții pentru acoperirea deficitului de medici implicați în asistența medicală primară. Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenței medicale primare la nivel european. Această situație pe care nimeni nu și-o dorește va reduce accesul pacienților la asistența medicală de prim contact, cu impact ulterior inclusiv pe creșterea costurilor aferente sistemului de sănătate, dar și o presiune în plus pe celelalte specialități medicale", a declarat Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, potrivit Mediafax.

Reprezentanții CMR mai spun că pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialitățile deficitare, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului pe fiecare specialitate și suplimentarea locurilor la rezidențiat în special pentru medicina de familie.

Comentarii Facebook