Vineri 22 Noiembrie

Concediu de maternitate: Întrebări frecvente și răspunsuri


Concediul de maternitate este garantat prin legile din România și se acordă în anumite condiții.

Care sunt cele două perioade ale concediului de maternitate?

Ce este concediul de maternitate?

Cele două perioade ale concediului de maternitate pot fi compensate între ele?

Cum se obţine concediul de maternitate?

Care sunt cele două perioade ale concediului de maternitate?

Cele două perioade ale concediului de maternitate sunt:

1. pentru sarcină;

2. cea pentru lăuzie.

Ce este concediul de maternitate?

Concediul de maternitate reprezintă concediul la care au dreptul salariatele care urmează să nască. Acesta are o durata fixa de 126 de zile şi se împarte în două perioade: concediul prenatal (63 de zile) şi concediul postnatal (alte 63 de zile).

Cele două perioade ale concediului de maternitate pot fi compensate între ele?

Cele două perioade (concediul pentru sarcină şi cel pentru lăuzie) pot fi compensate între ele, opţional şi cu permisiunea medicului, cu condiţia ca cea de concediu postnatal să nu fie mai mică de 42 de zile. În cazul în care îşi doresc acest lucru, angajatele pot renunţa la concediul prenatal, însă primele 42 de zile ale concediului postnatal sunt obligatorii. Dacă, dimpotrivă, există probleme de sănătate care fac sarcina dificilă şi este necesară o perioadă de repaus mai lungă decât cea rezervată concediului prenatal, medicul poate elibera un certificat medical care îi dă dreptul salariatei la un concediu medical obişnuit.

Cum se obţine concediul de maternitate?

Concediul de maternitate este acordat în următoarele conditii:

- angajatelor care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României;

- acestea trebuie să prezinte un certificat medical eliberat de medicul curant;

- să fi cotizat timp de minimum o lună, în ultimul an, la contribuţia de concedii şi indemnizaţii.

Angajatele care nu mai sunt asigurate din motive care nu le pot fi imputate (lucru pe care trebuie să îl dovedească cu acte oficiale eliberate de către angajator) beneficiază de concediu de maternitate, dacă naşterea are loc în termen de 9 luni de la pierderea calităţii de asigurat.

Condiţiile acordarii concediului de maternitate sunt prevăzute în Ordonanta de urgenţa a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Comentarii Facebook