Danemarca vine în ajutorul României cu medici și echipamente medicale. Arafat: „Este o echipă specializată pe ATI”
O echipă de nouă cadre medicale din Danemarca vine în ajutorul colegilor români în lupta împotriva COVID-19.
Şapte membri ai echipei au sosit aseară în România, iar alţi doi urmează să ajungă în cursul zilei de astăzi.
Cei trei medici şi 6 asistenţi danezi vor activa de mâine la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală.
Acţiunea face parte dintr-un ajutor mai amplu, ce constă atât în personal medical, cât şi în aparatură medicală, pe care Danemarca îl oferă României în combaterea valului 4 al pandemiei.
„Vorbim de 2 medici şi 5 asistenţi medicali la acest moment. Mâine va mai veni un medic şi un asistent, iar la 11 zile se va face un schimb şi va mai veni încă o echipă, deci în total vor fi 22 de zile pe care le vor petrece la noi colegii din Danemarca.
A fost o echipă antemergătoare care a discutat cu Spitalul Balş, unde s-a stabilit că acolo va fi locul unde vor lucra. De mâine vor merge să discute cu colegii de acolo şi să intre în ture ca să activeze”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat.
„Echipa aceasta este specializată pe terapie intensivă şi îi va ajuta pe colegii români şi în primul rând pe pacienţii români pe o perioadă de trei săptămâni. Sperăm ca în această perioadă să vedem îmbunătăţiri în ceea ce priveşte sănătatea, pentru ca situaţia în România să revină la normal”, a spus Soren Jensen, ambasadorul Danemarcei în România.
0 Comentarii