Duminica 22 Decembrie

De ce a renunțat Olivia Steer la sare și cafea: ”Nu știu unde voi ajunge în ritmul ăsta”


Celebra și controversata Olivia Steer a anunțat că a renunțat la sare și la cafea. Fostul om de televiziune a mărturisit că efectele sunt pozitive.

S-au făcut 6 săptămâni de când nu mai beau cafea. Remarc că tenul și buzele îmi sunt mai hidratate, rinichii lucrează din plin (judecând după semnalele evidente, de manual), mă trezesc mai odihnită, mai calmă și, deci, sunt mult mai greu de stârnit. Nu știu unde voi ajunge în ritmul ăsta, dar vă voi ține la curent, chiar și de departe!”, a transmis Olivia Steer, pe rețelele de socializare.

Fosta vedetă tv a vorbit recent și despre decizia ei de a rămâne raw-veagană.

Nu putem fi fericiți într-o lume nefericită, ce se împarte pe sine în buni și răi, pe criterii de rasă, etnie, religie, opinie politică sau personală, gata la cea mai mică tresărire, să elimine, prin tăieri, sfârtecări, explozii și cutremure, hălci de carne sau membre întregi, din propriul trup, de dragul adevărului absolut. Sau binelui suprem, cu forța.

Sau păcii lumii, câștigate cu tunul. Sau sănătății publice, prin proceduri medicale riscante, dar obligatorii. Au mai încercat-o și alții, prin cele mai odioase metode, pe care niciun om normal la cap nu le poate trece în derizoriu. Sau cu vederea. De aceea avem, azi, Codul de la Nürnberg – suma neuitărilor, durerilor și principiilor noastre, ale tuturor. Cine țintește nobil și eroic Binele Suprem, Adevărul Absolut, visează, de fapt, în secret, Puterea Totală, pentru sine, ca un dictator nemărturisit, ce e, dar cu speranțe mari de învestire grabnică.

De aia sunt mai bune înțelegerea, acceptarea, iertarea. Iar, când nu sunt posibile, măcar toleranța. Măcar atât… PS: Oricât de nepopular ar suna: în continuare, sunt raw-vegană. Nu mai beau nici cafea, de o lună jumate. De o săptămână, am renunțat și la sare. Now, shoot me! Or shoot me not…”, a mai spus ea.


Comentarii Facebook