Duminica 22 Decembrie

Digitalizare de 134 de milioane de lei în 18 secții ATI din țară. Cadrele medicale încep instruirea pentru noul sistem informatic


Un nou proiect privind digitalizarea secțiilor Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din 18 spitale a fost aprobat de Guvern, anunță Ministerul Sănătății

Proiectul vizează înființarea unui sistem informatic modern de monitorizare, documentare și schimb de date medicale în 18 spitale de adulți și pediatrice din țară.

”Noul sistem informatic va ajuta la distribuirea marilor urgențe medico-chirurgicale (urgențe chirurgicale cardiace, vasculare, neurochirurgicale etc.) și controlul direcționării corecte, pe criterii bine stabilite a acestor pacienți către sălile de operație și secțiile ATI și va duce la creșterea calității îngrijirilor medicale și facilitarea accesului cetățenilor la servicii medicale de calitate”, informează Ministerul Sănătății. 

Atfel, 980 cadre medicale din cele 18 spitale vor fi instruite în cadrul proiectului.

Investiția se ridică la 134 milioane de lei, cei mai mulți, 114 milioane de lei venind din fonduri UE.





Comentarii Facebook