Duminica 22 Decembrie

Doar 20 de antibiotice vor putea fi eliberate fără prescripție. Ministerul Sănătății anunță ce tipuri de produse pot fi cumpărate în doza de urgență


Ministerul Sănătății vine cu lămuriri suplimentare cu privire la tipurile de tratament antibiotic care vor putea fi eliberate în farmacii, fără rețetă. 

Din cele 82 antibiotice menționate în anexa ordinului care schimbă modul în care sunt prescrise și eliberate antibioticele și antifungicele de uz sistemic, emis în urmă cu câteva zile de Ministerul Sănătății, doar 20 de medicamente vor putea fi eliberate fără rețetă, într-o doză pentru maxim 2 zile.

,,Dacă până acum era posibil pentru situaţii de urgenţă să se elibereze orice tip de antibiotic, acum există o listă restrânsă de numai 20 de produse. Nu toate antibioticele dintre cele 82 existente în anexa Ordinului pot fi eliberate pentru 48 de ore.

Doar 20 dintre acestea. Numai din prima linie.

Dacă se impune un alt fel de tratament, cu un alt antibiotic, recomandăm pacienţilor şi farmaciştilor să îndrume pacientul către unităţile sanitare în vederea tratamentului”, a transmis Adriana Pistol, Secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Aceasta a motivat necesitatea unui astfel de ordin, menționând că antibioticele care vor fi eliberate sunt din categoria celor mai puțin susceptibile să ducă la rezistenţă antimicrobiană.

„Întâi de toate, ce se eliberează pentru 48 de ore sunt antibiotice de primă intenţie: tetraciclina, ampicilina, biseptol. Aţi mai auzit de medicamentele astea? Vă aduceţi aminte din copilărie?

Nu sună ca cele pe care le utilizăm acum într-o cantitate foarte mare. În această situaţie, aceste antibiotice de primă linie sunt cele mai puţin susceptibile să ducă la rezistenţa antimicrobiană. Asta este o parte a răspunsului.

A doua parte a răspunsului: dacă pacientul în continuare nu se simte bine, el trebuie să ajungă la medic.Poate să rămână duminică seara, dar luni dimineaţă ar trebui să ajungă la medic, pentru că pacientul, ca şi farmacistul bănuieşte în momentul în care i-a eliberat în situaţii de urgenţă, bănuieşte, pe baza simptomelor pe care persoana respectivă le are, că ar putea fi diagnosticul X, Y, administrează acest antibiotic, dar certitudinea o vom avea numai dacă mergem la consult a doua zi”, a mai declarat Adriana Pistol.


Comentarii Facebook