Două persoane s-au infectat cu coronavirus în același timp, într-un restaurant din zona Andaluzia, în sudul Spaniei.

Un spaniol a tușit și toți cei 5 români prezenți la întâlnire, prieteni între ei, au luat Covid 19. Cei care au rămas în Spania s-au tratat acasă, iar Luminița Zacharievici, care s-a întors în România cu soțul ei, a stat 33 de zile în spital, în Piatra Neamț, unde pacienții asimtomatici stau în spital și ocupă locuri care poate ar fi necesare altora.

Prima zi în care N.O., bărbatul care trăiește în Spania, s-a simțit rău a fost 13 martie: ”Am avut febră, dureri musculare, dureri de articulații, și eu și soția, am izolat-o pe fiica noastră, care nu avea nici un simptom. După o săptămână soția își revine în proportie de 70%, nu mai face febră rămâne fără gust și miros și cu dureri musculare. Aflăm că Luminița și un alt prieten care ne vizitase în aceeași perioadă sunt în spital pozitivi. Starea mea se agravează, pe fondul diabetului și al hipertensiunii, eu suferind și un infarct stentat în urmă cu un an. Zilele 10-12 cu respirație dificilă febra persistă la nivel peste 39. În ziua 12 decid să chemăm salvarea, dar autoritățile ne comunică faptul că spitalele sunt arhipline, se internează deja în săli de sport, era perioada când mureau peste 900 de oameni pe zi. Suntem sfătuiți să rămânem acasă, să continuăm izolarea copilului și, dacă se complică mai tare respirația să luăm legătura din nou pentru a mă pune la ventilator. Mi se prescriu antiinflamatoare, antivirale și paracetamol în doze duble față de ce luasem. Renunț la antivirale care stricau și ce mai rămăsese bun in starea mea. Minune, soția mă scoate din groapă cu cartofi în șosete, oțet, uleiurile ei esențiale de care am râs ani de zile, uleiuri aduse de Luminița și de prietenii noștri când au venit. După peste trei săptămâni de chin îmi revin, rămânând cu o astenie și cu un disconfort respirator. Mă prezint la control medical și mi se explică faptul că în Spania toate, dar toate cazurile usoare și medii, se tratează acasă. În perioada în care eu eram la maximul suferinței, spitalele erau pline de cazuri grave și foarte grave, și foarte mulți ca mine nu au mai încăput. Teste se fac extrem de multe, noi suntem acum negativi și cu anticorpi. Ce se face în România se vede, se va spune că măsurile luate au dus la numărul scăzut de cazuri, dar totul e poveste. S-au făcut teste în toată această perioadă câte s-au făcut aici în 3 zile. Se spune că în România s-au făcut peste 120.000 de teste, 7 dintre acestea au fost făcute de Luminița. Un pacient are minimum 3 teste unul la internare și două care trebuie să fie negative. Faceți o medie undeva la 5 teste de persoană și o să vedeți că s-au testat maxim 25.000 de oameni”.

Luminița Zacharievici nu a avut suferințe majore. A chemat ambulanța pentru că a speriat-o tusea și a stat 33 de zile în spital, experiență care a marcat-o, scrie mesagerulneamt.ro.

”Au adus o pacientă nouă, au vrut s-o pună la noi în salon și m-am opus. Aveam deja trei săptămâni și jumătate de spitalizare și chiar nu voiam s-o iau de la capăt. Până la urmă au dus-o într-un salon alăturat. Problema este că aveam aceeași baie. Și atunci ne-am făcut noi niște reguli. Așteptam un sfert de oră după ce foloseau baia pacientele din salonul alăturat, cu geamul mereu deschis ca să se aerisească foarte bine, mergeam cu măștile pe nas, dezinfectam și pe urmă foloseam toaleta. Eu înțeleg că nu sunt locuri în spital, dar de aici a început revolta mea. Dacă sunt pacienți care stau de atâta timp, sunt asimptomatici, nu mai fac tratament și doar așteaptă să se negativeze, deci pur și simplu stau ca la hotel, ar trebui găsită o soluție, pentru că riscul de a se reinfecta este foarte mare. Mai marii noștri înțelepți de la București, că de acolo pornește problema, să-i izoleze în alte spații. Cu condiții. Deci fiecare să aibă baia lui ca să nu se amestece. Așa cum s-au găsit hoteluri pentru cei veniți din afară, care nu au contribuit cu un leu la fondul de sănătate, să se găsească spații și pentru pacienții asimptomatici. Colega mea a rămas în salon, are astăzi 31 de zile de spitalizare, și o ia iarăși de la zero, că i-a ieșit testul pozitiv. Am trăit într-un stres maxim, mai ales cele două săptămâni cât am avut un pat gol și ne temeam să nu aducă o pacientă nouă. Ne uitam pe geam ori de câte ori venea ambulanța, să vedem dacă aduce pe cineva sau preia pe cineva. Și totul din cauza unei doctorițe care a avut idei puține și fixe. Am avut o experiență care pot să spun că mi-a marcat viața și mie și familiei mele.

S-a ales Spitalul județean Piatra-Neamț ca fiind spital covid, dar nu cred că s-a cerut părerea medicilor. Nu cred că i-a întrebat nimeni dacă sunt pregătiți, dacă au materialele necesare și tot ce le trebuie. Sunt foarte puțini doctori la infecțioase, 5 sau 6 și am impresia că unul este infectat. Nu se poate! Vrei să faci treabă, dar cu cine? Și pentru corpul medical ar scădea presiunea dacă s-ar găsi alte spații pentru pacienții asimptomatici și ar rămâne în spital numai cei medii și gravi. Cei asimptomatici ar putea ține legătura cu medicii de familie, care acum nu au încărcătură. Bine ar fi dacă am învăța de la ăștia mai mari, de la ăștia mai bine puși la punct. Din Franța, din Italia, din Spania, din Israel. De la cei care au rezultate și nu țin oamenii în stres, să-i mute de la infecțioase, la psihiatrie”.