E oficial! Institutul Oncologic din Cluj-Napoca va fi extins și modernizat. Investiția se ridică la 21 milioane de euro


Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca se va extinde și va fi modernizat cu 21 de milioane de euro.

Concret, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a semnat, luni, un contract de finanţare în valoare de aproximativ 21 de milioane de euro pentru extinderea şi modernizarea Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.

Lucrările vor dura aproximativ 38 de luni și vizează extinderea, reabilitarea și dotarea cu echipamente moderne a blocului operator, a secției de anestezie şi terapie intensivă, a corpului administrativ – inclusiv laboratorul de anatomie patologică – şi a corpului destinat activităţilor de ambulatoriu.

„Această investiţie reafirmă angajamentul nostru ferm de a susţine dezvoltarea infrastructurii sanitare din banii europeni. Modernizarea Institutului Oncologic din Cluj-Napoca înseamnă nu doar infrastructură nouă, ci speranţă şi demnitate pentru mii de pacienţi care luptă cu o boală grea.

Acest proiect în valoare de 21 milioane de euro va contribui direct la creşterea calităţii actului medical în regiunea Nord-Vest şi la nivel naţional. Vă reamintesc că din fonduri europene susţinem şi programe de screening care vor contribui la depistarea precoce a cazurilor de cancer şi vor permite astfel salvarea vieţilor celor afectaţi de această boală necruţătoare,” a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

După renovare, spitalul va putea deservi peste 26.000 de persoane anual! Se vizează și creşterea capacităţii laboratorului de anatomie patologică la 70.000 de blocuri de parafină procesate pe an şi îmbunătăţirea serviciilor medicale pentru peste 6.400 de pacienţi. De asemenea, se vor cumpăra echipamente medicale de peste  45 de milioane de lei.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Sănătate – apelul „Investiții în infrastructura publică a institutelor oncologice” .

Comentarii Facebook