Miercuri 18 Decembrie

Elevii nu vor fi testați antiCovid nici săptămâna viitoare. Arafat: Achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată


Școlile rămân fără teste de salivă pentru elevi și săptămâna viitoare, a anunțat secretarul de stat Raed Arafat în briefing de presă în derulare la Guvern.

Din păcate, am fost anunțați la data de 5 decembrie de către Oficiul Național de Achiziții Centralizate că achiziția privind testele Covid din salivă pentru școli a fost contestată la CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor – N.Red.) de către una din firmele participante”, a declarat Arafat.

Elevii nu vor fi testați anti-Covid în școli nici săptămâna viitoare

Asta ne obligă să nu mai semnăm niciun contract până iese prima decizie a primei instanțe. Nu vom aștepta după asta a doua instanță, legea ne permite clar să semnăm după decizia primei instanțe. Dar IGSU (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – N.Red.), care semnează aceste contracte subsecvente pe baza licitației făcută de ONAC, nu va putea semna din păcate contractele subsecvente săptămâna asta, până se pronunță CNSC și sperăm să avem pronunțarea cu celeritate în acest sens și atunci vom continua. Sunt oferte, sunt companii care au promis că vor aduce, dar cu contestația sunt niște reguli pe care nu avem cum să le încălcăm și care va trebui să fie respectate. Asta este problema cu care ne confruntăm la acest moment pentru această săptămână și poate începutul săptămânii viitoare“, a declarat Raed Arafat, după ședința de Guvern de ieri.

Întrebat dacă elevii vor mai primi teste în aceste două săptămâni, secretarul de stat a răspuns că vor primi doar dacă au mai rămas teste în depozitele locale.

Arafat a anunțat că experții epidemiologi vor realiza o analiză cu privire la rezultatele aplicării testării elevilor și că „orice analiză poate să însemne ajustare, schimbare de mod de aplicare sau să spui că nu mai trebuie să le fac [testele aplicate elevilor – N.Red.]”. 

Această analiză se face de către experți, mai ales epidemiologi. La acest moment nu s-a discutat când se va începe. E posibil ca peste 2 săptămâni să se discute concret, după ce avem date din teren: câți copii au fost descoperiți [cu noul Coronavirus, după aplicarea testelor date de școală – N.Red.], dacă se fac corect la domiciliu sau nu, dacă trebuie făcute la domiciliu sau nu, ca să fim siguri că testele și banii dați de statul român sunt folosiți corect și cu rezultat. Asta e ce trebuie făcut“, a continuat secretarul de stat.

Oficialul a precizat că asta „înseamnă că trebuie să ai date, perioada în care s-au aplicat, să vezi rezultatele și ce fac alte țări. Noi, când am început să le implementăm, se făceau și în alte țări. Sunt țări unde se face acasă cu filmarea de către părinte, sunt alte țări unde se face la clasă, dar fiecare copil își face singur testul sub supravegherea profesorului. Și asta e o soluție. Noi trebuie să vedem dacă s-au depistat un număr semnificativ, dacă au avut impact de sănătate publică sau nu. Cu siguranță se va veni cu anumite concluzii. Nu poți să iei o decizie pe o aplicare de 2-3 săptămâni. Nu am zis că nu sunt informații, concluziile încă nu sunt trase“.

În ceea ce privește obligativitatea purtării măștilor, Arafat a declarat că „putem să distribuim o cantitate către școli, mai ales către elevii ai căror părinți nu pot să achiziționeze. Acest lucru e posibil. Pentru noi, când avem decizia, infrastructura IGSU de distribuire e impresionantă, ei pot într-o zi sa ajunga in toata tara si sa predea. Noi avem la acest moment cateva milioane de măști, dar mai exista posibilitatea ca 90 de milioane de măsti care exista sa le putem da. Avem cateva milioane bune de masti pe care putem sa le dam” școlilor.


Comentarii Facebook