Duminica 22 Decembrie

Epidemie de rujeolă la nivel național. Ministerul Sănătății a făcut anunțul pe fondul numărului mare de cazuri


Pentru că sunt foarte multe cazuri de rujeolă în rândul copiilor, Ministerul Sănătății a anunțat că ne confruntăm cu o epidemie de rujeolă la nivel național.

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă.

2.000 de cazuri la nivel național

În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe.

Ministerul Sănătății va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare, transmite Ministerul, potrivit Mediafax.

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații. Menționăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani. Recenta adoptare a Strategiei Naționale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare”, transmite Ministerul Sănătății.

Comentarii Facebook