Duminica 22 Decembrie

„Examinăm posibilitatea restricţionării temporare la export a anumitor medicamente”. Anunțul făcut de ministrul Sănătății


Alexandru Rafila a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Sănătăţii examinează posibilitatea restricţionării temporare la export a anumitor medicamente, printre care antibiotice pentru copii şi oncologice.

Examinăm posibilitatea restricţionării temporare la export pentru anumite categorii de medicamente, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, mai ales antibiotice pentru copii şi alte tipuri de medicamente, inclusiv oncologice", a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor realiza o metodologie de stabilire a preţurilor la medicamente.

În perioada imediat următoare vom stabili împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o metodologie de stabilire a preţurilor, care să nu ne mai aducă în situaţia dispariţiei multor molecule din motive comerciale, pentru că produsele dispar din cauza necompetitivităţii şi lipsei de realism a preţurilor cu care ele sunt vândute în România", a explicat Rafila.

Alexandru Rafila a spus că problema aprovizionării cu unele medicamente este globală. Criza medicamentelor a mutat farmaciile pe rețelele sociale. Părinţii au început să caute tratamente pentru gripă şi alte infecţii respiratorii pe diverse grupuri, notează Agerpres.

Comentarii Facebook