Duminica 22 Decembrie

Germania va folosi ca tratament anti-Covid cocktailul de anticorpi utilizat și de Donald Trump


Germania devine prima țară din Uniunea Europeană care va utiliza tratamentul experimental pe bază de anticorpi primit și de Donald Trump, transmite AFP, citată de Agerpres.

Cocktailul de anticorpi „monoclonali” va fi utilizat în spitalele universitare începând de săptămâna viitoare, a spus ministrul, subliniind că Germania este ”prima ţară din UE” care foloseşte acest tratament în lupta împotriva pandemiei.

”Guvernul a cumpărat 200.000 de doze pentru suma de 400 de milioane de euro”, ceea ce reprezintă 2.000 de euro pe doză, a declarat Jens Spahn pentru ziarul Bild am Sonntag.

Ministrul Sănătății nu a precizat numele producătorului care va furniza medicamentul, însă a confirmat că este vorba despre același tratament care i-a fost administrat și fostul președinte american Donald Trump la începutul lunii octombrie, când a contractat virusul și a fost internat în spital pentru scurt timp.

Potrivit ministrului german, anticorpii vor funcționa ca o vaccinare pasivă.

”Administrarea acestor anticorpi în timpul etapelor iniţiale ale infectării poate ajuta pacienţii cu risc crescut să evite o evoluţie mai gravă a bolii”, a precizat Jens Spahn.

Donald Trump a primit tratamentul dezvoltat de laboratorul american Regeneron, o combinaţie de doi anticorpi cunoscută sub numele de REGN-COV2, chiar înainte de a fi autorizat la sfârşitul lunii noiembrie de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA). Fostul preşedinte a afirmat că acest tratament l-a ”vindecat”.

Comentarii Facebook