Duminica 24 Noiembrie

Izolarea și carantina se reduc la 10 zile în România. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății


România se aliniază la celelalte state UE în ceea ce privește durata izolării și carantinei, care în acest moment este de 14 zile în țara noastră.

O informație care cu siguranță o să vă intereseze: vom rezolva în aceste zile durata izolării și a carantinei. Va fi și în România doar de 10 zile, la fel cum este în marea majoritate a țărilor din Uniunea Europeană”, a declarat, miercuri, Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății nu a dat și alte detalii legate de acest subiect.

Precizarea a venit după ce Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor (CNSCBT), a fost întrebată dacă va fi nevoie de doza booster pentru prelungirea validității certificatului de vaccinare.

În Uniunea Europeană da, la nivel național acest lucru încă nu a fost stabilit. Ceea ce rămâne de subliniat este că dacă ne- am făcut prima schemă, să facem și doza booster, pentru că este important în această conjunctură a tulpinii și nu pentru a călători sau a intra la mall. Iar cei care sunt nevaccinați, vaccinați-vă pentru conjunctura Omicron, nu pentru a intra la mall”, a spus Pistol.

Comentarii Facebook