Duminica 22 Decembrie

Medic epidemiolog: În iarnă vom avea două virusuri. Va fi mare necaz dacă faci ambele infecții


Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a declarat că în România, din luna august, rata de transmitere a coronavirusului este constantă, dar sunt unele probleme care pot duce la creșterea numărului de infectări, dacă nu sunt respectate regulile.

De la 1 august de aflăm la un număr bazal de reproducție 1, adică rata de transmitere e constantă. 

Nu e așa de rău, pentru că putea să crească, dar situația nu poate fi interpretată ca bună, pentru că urmează trei evenimente pe care nu le putem evita: întoarcerea oamenilor din concediu ceea ce înseamnă aglomerare în transportul în comun, urmează deschiderea anului școlar care poate implica probleme dacă nu sunt luate deciziile corecte, adică unde se deschid școlile și unde nu și dacă copiii și aparținătorii nu respectă regulile.

E foarte importantă relația care va fi între copii și părinți și mai ales între copii și bunici.

În al treilea rând, după toamnă urmează iarna, iar din noiembrie, odată cu scăderea temperaturilor sub 10 grade ne așteptăm la apariția virusului gripal și la reactivarea Sars-Cov-2.

În mod cert, aceste două virusuri vor funcționa simultan în această iarnă și trebuie atenție foarte mare din partea autorităților cu privire la aprovizionarea cu vaccin antigripal. Populația trebuie să înțeleagă utilitatea acestui vaccin antigripal, altfel, va fi un dublu necaz dacă faci și infecția cu COVID, și gripă”, a afirmat Popovici.

Comentarii Facebook