Miercuri 18 Decembrie

Medici controlati cu brățări de monitorizare pentru ca nu muncesc si nu stau la lucru


Conducerea Spitalului Municipal Timişoara a decis de curând introducerea unui sistem de monitorizare electronică a personalului din spital. Sistemul presupune purtarea unor brăţări electronice cu ajutorul cărora munca medicilor şi asistentelor să poată fi controlată. Sistemul ar fi trebuit să fie deja funcţional, însă aplicarea lui a fost amânată, momentan fiind montată pe holuri aparatura necesară monitorizării. 

„În condiţiile în care unii medici au unul – doi pacienţi externaţi pe lună, normal că nu o să le convină să le poarte. Vreau să îşi facă meseria pentru care îşi iau salariul, nu se poate să vii o oră pe zi la lucru sau deloc. Costul de monitorizare este de 70 de lei per persoană pe lună, dacă sistemul îşi dovedeşte eficienţa îl vom păstra. Vrem să mobilizăm personalul să îşi facă treaba”, a declarat managerul Spitalului Municipal din Timişoara, Daniel Maliţa, pentru publicaţia pressalert.ro, conform adevarul.ro

Iniţiativa managerului de la Spitalul Municipal Timişoara, Daniel Maliţa, a stârnit, insa, reacţia sindicatelor.

Sindicatul Cartel Alfa a reacţionat și apreciază că este o cheltuirea inutilă a banilor publici: „În prezent, pentru cele trei secţii pentru care se implementează sistemul, costurile se ridică la aproximativ 6.000 de euro pe lună.  Spitalul are însă în total 23 de secţii, care îşi desfăşoară activitatea în 14 clădiri, astfel încât, extinderea sistemului, aşa cum se doreşte, ar duce la o cheltuială de circa 28.000 de euro pe lună pentru întregul spital”, susţin sindicaliştii de la Cartel Alfa.

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa a mai arătat că dacă se doreşte monitorizarea calităţii actului medical, in primul rând trebuie asigurate condiţiile minime pentru această calitate: „Lipsesc medicamente, instrumentar şi consumabile, însă personalul este obligat să poarte dispozitive de 200 de euro fiecare, cu stresul suplimentar că dacă se pierde, trebuie să-l plătească”, mai spun sindicaliştii.

Sindicalistii nu au spus, insa, nimic despre motivul pentru care se doreste aceste sistem. Faptul ca medicii nu lucreaza in spital orele pentru care sunt platiti. 

Comentarii Facebook