Duminica 22 Decembrie

Medicii avertizează: O dietă care a devenit populară în ultima perioadă poate duce la moarte subită sau prematură


Dieta denumită post intermitent a devenit populară în ultima perioadă pentru că are rezultate rapide. Privarea de mâncare se face între anumite ore, cei care vor să slăbească pot mânca tot ce vor, dar numai în decursul a câteva ore din zi. De exemplu, unii adepți stau și 20 ore nemâncați și recuperează în celelalte patru. Cercetătorii au demonstrat însă, că o asemenea dietă ne pune viața în pericol.

O practică deloc sănătoasă, avertizează medicii nutriționiști, mai ales pentru persoanele de peste 40 de ani. Pentru că săritul peste mese ne poate aduce boli de inimă și, în cele din urmă, un deces prematur.

Medicul nutriționist Anca Hâncu a explicat la Digi24 că această dietă care este acum la modă, cea care se referă la o singură masă pe zi, „e una dintre cele mai nesănătoase", deoarece duce la „tulburări de metabolism, creșterea colesterolului și a tensiunii, poate duce la moarte prematură sau subită."

Va activa foarte mult senzația de foame, crescând un hormon al foamei, duce la tulburări de comportament alimentar. Principalul pericol e foamea extremă. Această dietă poate produce scădere rapidă în greutate, dar pe termen lung nu e sustenabilă. Oamenii restricționează alimentația într-o anumită perioadă, dar mănâncă ce vor ei, mănâncă alimente care nutrițional nu sunt valoroase. Echilibrul dintre cantitate și calitate e foarte important. Cel mai bun model alimentar este - trei mese pe zi plus două gustări, putem mânca mai puțin la o masă. Oricine dorește să scadă în greutate trebuie să urmeze regula timpului, să scazi un kilogram pe săptămână", a declarat medicul.

Unele planuri de dietă și fitness pot face mai mult rău decât bine. Fie că este vorba de post intermitent, de reducere a carbohidraților sau de dieta Keto, noi cercetări le recomandă prudență celor care își limitează obiceiurile alimentare. Cercetătorii de la Universitatea din Tennessee Health Science Center spun că a avea o singură masă pe zi crește riscul de deces la adulții americani cu vârsta peste 40 de ani, scrie studyfinds.org.

Comentarii Facebook