Medicii de familie atrag atenția cu privire la încetărea vaccinării copiilor și la pericolul la care sunt expuși aceștia
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie odată cu transferul datelor şi punerea în funcţiune a noului Registru Electronic Naţional de Vaccinare.
Într-un comunicat transmis marţi, 12 iulie, SNMF arată că problema o constituie imposibilitatea de a introduce în sistem vaccinurile efectuate curent şi faptul că nu s-a preluat în unele cazuri istoricul vaccinal al copiilor.
„În data de 1 iulie 2022 a fost închis RENV copii, cel în care se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor, începând cu cele făcute în maternitate. Conform HG 697/2022, începând cu data de 1 iulie 2022, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate în noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID-19”, precizează SNMF.
Sursa citată reaminteşte că SNMF a salutat ideea de unificare a celor două registre, dar problemele au apărut în momentul în care acest demers a fost pus în practică. Medici de familie au constatat cu această ocazie că a dispărut istoricul de vaccinare pentru foarte mulţi copii, istoric care exista în RENV copii, şi că nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le efectuează în cabinet în lipsa acestui istoric.
„Imposibilitatea de a înregistra vaccinul administrat unui copil duce la lipsa dovezii oficiale că acel vaccin a fost efectuat. Practic, din perspectiva autorităţilor, un copil care nu are un vaccinul înregistrat nu este vaccinat. Pe de altă parte, dacă oficial un medic nu poate înregistra un vaccin, nu poate justifica în faţa autorităţilor că a folosit respectivul vaccin, rămâne cu el pe stoc şi nu mai poate solicita alte doze de vaccin. Medicii de familie se află acum în situaţia de a nu putea derula campaniile de imunizare, iar vaccinările făcute în această ultimă săptămână riscă să conţină erori de înregistrare”, se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.
3 Comentarii
De fapt este o binecuvîntare. Omenirea a trăit bine mersi fără vaxuri cîteva mii de ani, doar amintiți-vă cît au trăit oamenii din vechime , de la Adam încoace, cîteva sute de ani. Mortalitatea prematură din perioada industrializării a fost redusă drastic de apa curentă, canalizare, refrigerarea alimentelor, condiții superioare de trai și nu de concocțiile… Citeste mai departe
AB 5 ii mic copil .
Cum sa isi mai umple buzunarele cu bani industria farmaceutica si medicii infractori daca lumea nu se mai injecteaza cu chimicalele lor ?
Oare de ce azi oamenii s-au umplut de boli autoimune cancere de tot felul autism si alte boli grave care acum 60-70 ani erau practic inexistente ?