Sambata 21 Decembrie

Mihaela Bilic dezvăluie ce alimente consumate zilnic de români pot avea efecte negative asupra siluetei: ,,Atenție mare la siluetă că îngrașă"


Mihaela Bilic a vorbit despre ce alimente ar trebui consumate în funcție de sezon. Medicul nutriționist a recomandat ca, o dată cu venirea toamnei, să alegem o dietă bazată majoritar pe fructe și legume din piață. Nutriționista avertizează însă că unele fructe nu fac bine siluetei.

„ Toamna e bine să facem o cură, să zic așa, de legume, că e piața plină. Pe măsură ce ne ducem spre iarnă începem să creștem partea de grăsimi, că vine Crăciunul. Mâncăm, apoi, grăsimi și făinoase toată iarna ca să ne țină de cald, vezi, Doamne, că nici de frig nu mai suferim! Apoi vine, din nou, primăvara cu tot belșugul ei de verdețuri.

Nu întâmplător, vine Postul Paștelui, care ne recomandă să punem punct consumului de produse animale și facem o cură de detox. E o chestiune de firesc al vieții în România, care are patru anotimpuri. În rest, avem iarna îmbelșugată și vara mai mult cu salate”, a explicat Mihaela Bilic.

Mihaela Bilic menționează că toate legumele din piață sunt benefice, însă, atunci când vine vorba de fructe recomandă moderație deoarece pot fi foarte periculoase pentru siluetă. 

„La capitolul legume niciodată nu mâncăm suficient sau prea multe. Indiferent de ce legumă găsim în piață, cu cât e mai diferită și mai colorată e cu atât mai bine. Roșiile, vinetele, dovleceii, dovlecii, varza, conopida, rădăcinoasele, toate le recomand, nu e niciuna care să ne facă rău, dimpotrivă.

Iar la capitolul fructe, atenție mare la siluetă că îngrașă. Îngrașă și strugurii, perele, pepenii, prunele. Au îngrășat cireșele. Pepenele îngrașă, da! În afară de piersici și caise, care sunt mai blânde, toate îngrașă și atunci trebuie să le mâncăm cu măsură”, a concluzionat nutriționista Mihaela Bilic, potrivit Fanatik.ro.


Comentarii Facebook