Duminica 22 Decembrie

Ministerul Sănătății ar putea propune vaccinarea obligatorie în doar câteva zile


În doar câteva zile, Ministerul Sănătății va înainta Guvernului o propunere care ar putea cuprinde testarea obligatorie, precum și alte măsuri destinate să crească rata vaccinării din țara noastră. Este anunțul făcut de ministrul Sănătății care a recunoscut că nu știe când vom putea avea 1522 de locuri la Terapie Intensivă COVID. 

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, afirmă că este "o provocare continuă" creșterea capacității la Terapie Intensivă pentru pacienții cu Covid-19. Ținta este de 1.522 de paturi la ATI COVID, susține ministrul, în contextul în care rata infectării este una mare. Întrebat în cât timp poate fi atins nivelul de 1.522 de locuri la ATI Covid, ministrul interimar al Sănătății a răspuns:

Nu există un orizont de timp, în sensul în care este clar că de azi pe mâine nu putem ajunge la 1.522, dar acest număr trebuie atins într-un termen destul de scurt, în câteva zile".

Totodată, în acest moment se discută și despre medicii care ar trebui să lucreze pe secțiile de Terapie Intensivă, ținând cont de faptul că sunt spitale în care chiar cadrele medicale s-au infectat cu coronavirus și nu s-au mai putut prezenta la serviciu. În acest context se ia în calcul delegarea altor medici, de la alte spitale, în instituțiile cu probleme. 

Un alt anunț important este acela că în câteva zile, Ministerul Sănătății va înainta Guvernului o propunere menită să crească rata vaccinării sau a testării obligatorii,  în cazul personalului esențial, a anunțat ministrul.


Comentarii Facebook