Sambata 28 Decembrie

Ministrul Sănătății, despre alerta de holeră în România: „Există bacterii în ape!”


Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost întrebat dacă se introduc restricții la granița cu Republica Moldova, după ce vibrionul de holeră a fost depistat în probe de apă pe plaja Vadul lui Vodă, de pe malul Nistrului.

Nu sunt cazuri de holeră. Doar bacterii identificate în ape reziduale. Nu e cazul de restricții", a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. 

DSP Suceava a sporit atenția la triajul epidemiologic în taberele de refugiați, verifică riguros respectarea regulilor igienico-sanitare din aceste tabere și a atenționat rețeaua medicală din teritoriu să anunțe imediat DSP despre orice caz de suspiciune. În astfel de cazuri se vor recolta probe biologice de la cazurile suspecte, pentru investigații de laborator, scrie monitorulsv.ro. 

Se recomandă evitarea scăldatului în bălți/lacuri

Pentru populație, DSP recomandă consumarea apei de băut numai din surse controlate (autorizate), respectarea riguroasă a regulilor de igienă privind spălarea mâinilor, precum și a regulilor privind igiena alimentelor înainte de consum, utilizând apa din surse controlate. Se recomandă evitarea scăldatului în bălți/lacuri a căror apa este necontrolată.

Comentarii Facebook