Moment istoric pentru medicina din Ardeal! În premieră, Clujul va face transplanturi hepatice începând din acest an - FOTO
Transplant hepatic în premieră la Cluj-Napoca, începând din mai 2024
Clujul va face din luna mai 2024 transplanturi hepatice la Cluj-Napoca, după includerea Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie (IRGH) „Octavian Fodor” în Programul Național de Transplant Hepatic. Deja, instituția medicală a fost deja acreditată pentru a realizarea aceste intervenții salvatoare.
Lansarea proiectului a avut loc în 17 aprilie 2024 în prezența managerului IRGH, Mihai Mleșnițe, Rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Prof. Univ. Dr. Anca Dana Buzoianu, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Academician Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu, Coordonatorul programului Național de Transplant Hepatic de la Cluj-Napoca, Prof. Univ. Dr. Nadim Al Hajjar, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, precum și numeroase cadre medicale și universitare, rezidenți și studenți.
Investiție de 1.5 milioane lei în infrastructură și 2 milioane de lei în echipamente
Managerul IRGH, Mihai Mleșnițe, a precizat că s-a investit în infrastructură 1,5 milioane de lei și în echipamente încă două milioane de lei.
”Lansarea acestui program nu ar fi fost posibilă fără sprijinul echipei de specialiști conduse de colegul nostru prof. dr. Nadim Al Hajjar, al comunității medicale și al autorităților, inclusiv colaborarea cu profesorul Irinel Popescu de la Institutul Clinic Fundeni și Agenția Națională de Transplant” a subliniat Prof. Univ. Dr. Anca Dana Buzoianu, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. „Nu am crezut, când prof. Nadim Al Hajjar ne-a spus despre faptul că a demarat demersurile pentru realizarea de transplant hepatic, că se va întâmpla aşa de repede. O să investim în continuare în cercetare şi în tehnici chirurgicale noi”, a declarat rectorul UMF Cluj, Prof. Univ. Dr. Anca Dana Buzoianu.
Trei pacienți pe lista de așteptare la Cluj pentru transplat hepatic
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Academician Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu, a lăudat proiectul.
”Este într-adevăr un moment istoric. Astăzi sunt trei pacienţi pe lista de aşteptare la Cluj, care îşi vor putea recăpăta sănătatea”, a precizat Academician Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu.
În acest moment, la Cluj-Napoca sunt efectuate transplanturi hepatice cu grefon prelevat de la donator cadaveric, dar nu şi de la donator în viață. Coordonatorul programului Național de Transplant Hepatic de la Cluj-Napoca, Prof. Univ. Dr. Nadim Al Hajjar spune că primele intervenții de prelevare de ficat de la donator viu vor fi efectuate la IRGH sub supravegherea colegilor de la Institutul Fundeni. ”Aşteptăm acum Ordinul de Ministru, ceea ce înseamnă că vom avea acces la baza de date a Agenţiei Naţionale de Transplant. Sper ca în cursul lunii mai să realizăm primul transplant hepatic”, a declarat Prof. Univ. Dr. Nadim Al Hajjar, președintele Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic.
5 Comentarii
Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România,… Citeste mai departe
jos pălăria este de lăudat, dar dacă se vor ocupa de pacienți cum a făcut-o sau mai face (din păcate) Lucan șpăgarul atunci mai bine să nu facă nimic.
doar la serificati
și la mulți ani?
la anu ?