Alina, o femeie din Dej, a născut în săptămâna 40 de sarcină la maternitatea Dominic Stanca din Cluj și a ales să povestească experiența avută.

”Când am trecut de 39 de săptămâni, nu mai aveam răbdare. Știam că, teoretic, fetele vin mai repede decât băieții, așa că făceam plimbări rapide și cu diferențe de nivel destul de mari. Exact în săptămâna 40, dimineața, în 08.12.2022, am pierdut dopul gelatinos. Toată noaptea parca simțeam bazinul destul de greu și sâcâitor.

Drumul a fost cu peripeții

Doctorul meu era la Cluj, iar eu la Dej, adică la 45 de km distanță, așa că mi-am pregătit bagajul și actele pentru spital. Soțul a plecat la muncă, iar eu am plecat cu un prieten spre maternitatea Dominic Stanca din Cluj. Pe drum, în localitatea Jucu, a avut loc un accident, cu persoane încarcerate. Prietenul meu, fiind asistent la UPU, a plecat la victime și ne-am continuat drumul după ce a acordat primul ajutor.

În cele din urmă, am ajuns la maternitate, am fost consultată și mi s-a făcut un NO-SPA injectabil, ca să vedem dacă am contracții false sau nu. La nici 20 de minute au pornit cele puternice. Era ora 19:00, iar contracțiile erau din 5 în 5 minute. Aveam aparatul de monitorizare montat, iar studenții care erau acolo, 7 la număr, veneau să verifice.

Sleită de puteri, am cerut epidurală

Până la ora 22:00 am tot urcat și coborât de pe masă și am făcut plimbări prin salon. Mă simțeam amețită din cauza căldurii și încercam să respir așa cum mă învăța moașa. La ora 22:00 am început să îngheț de frig. Contracțiile erau dureroase și am rugat moașa să ceară să mi se facă epidurala, pentru că eram sleită de puteri.

La ora 24:00, doamna doctor anestezist mi-a făcut epidurala, ușor, nici nu am simțit-o. Chiar și după, simțeam durerea din timpul contracțiilor, dar doar într-o parte. În tot acest timp, moașa cu doamna doctor rezident mă controlau și mă încurajau, iar studenții făceau ture prin sala de nașteri. La ora 03:00, a venit momentul culminant.

Personalul a fost foarte drăguț, cu mici excepții

Moașa mi-a rupt membranele, doamna doctor m-a încurajat, studenții priveau, iar eu mă rugam ca totul să fie bine. Am respirat și am făcut tot ce mi-au indicat moașa și doamna doctor, care din când în când îmi uda buzele cu apa și mă uda și pe frunte. Au fost câteva momente în care le vedeam în alta culoare, deoarece eram atât de obosită de la împins. La 03:33, după o oprire între oasele mele, a apărut micuța Alice (3,600 kg și 56 de cm), cu fața vânătă și cordonul ombilical pe lângă gât. I-am văzut părul roșcat și, cu ultimele puteri, am urmărit-o, să mă asigur că este bine.

Am eliminat și placenta, medicul a cusut frumos epiziotomia (îi spusesem că prefer să mă taie, pentru a nu risca o ruptură). În comparație cu poveștile altor mămici, consider nasterea și travaliul undeva la mijloc, nici greu, nici ușor. Am avut un înger păzitor atât pe drum, cât și în sala de nașteri. Personalul din spital a fost super draguț cu mine pe toată perioada celor patru zile petrecute în maternitate, excepție făcând două persoane, care au fost cu toane”, conform totuldespremame.ro.