Ne aşteaptă zile cu mese pline, ce facem ca să nu ajungem de Crăciun la Urgenţe. Nutriţioniştii ne învaţă un secret
Sarmale, friptură, tobă, salată boeuf - vrem să mâncăm din toate. Câte preparate însă, tot atâtea şanse de indigestie. Cum mâncăm ca să nu ne pice greu nici la stomac, nici la cântar, ne explică specialiştii.
După o perioadă în care mulţi români au ţinut post sau nu au avut preparate festive, a venit momentul ca mesele să fie pline. Toate ne fac cu ochiul şi am vrea să gustăm din fiecare fel de mâncare. Ca să nu avem probleme, însă, trebuie să ştim cum şi cât să mâncăm, spun nutriţioniştii. Carne şi cartofi, o combinaţie greşită, se digeră greu. Vom avea probleme atât cu stomacul, cât şi cu kilogramele în plus. Carnea se asociază cel mai bine cu legume sau o salată. Iar până la desert trebuie să aşteptăm cel puţin două ore, scrie Observator.
„Moderaţia este cuvântul cheie. O altă strategie este să alegi de pe masă ceva ce într-adevăr îţi face cu ochiul, sarmale de exemplu, şi te limitezi la acel preparat şi nu mai mănânci şi friptură şi cârnaţi şi 10 feluri de desert.”, explică Şerban Damian, nutriţionist.
Preparatele din carne de porc, consumate în exces, ne pot dăuna sănătăţii.
„Caltaboş, carnaţi, tobă, le putem mânca dimineaţă, dar gustăm câte 2 feliuţe, combinăm cu hrean cu muştar. Trec o oră jumate, două ore după micul dejun, luăm ceva dulce. Ne place cozonacul, luăm o feliuţă de cozonac cu puţină cafea sau cu ceai, fiecare cum vrea, ca să-şi facă plăcerea.”, precizează Anca Hâncu, nutriţionist.
Nu doar alimentele ne pot face rău
„Combinaţia de alimente grase plus alcool se întâmplă de obicei de sărbători. Mulţi oameni ajung să facă colecistica sau pancreatită ori să li se reactiveze ulcerul gastric.”, potrivit nutriționistului Șerban Damian.
Anual, de sărbători, mii de oameni ajung direct la camera de gardă datorită excesului de mâncare şi băutură. De aceea, nutriţioniştii ne mai învaţă un secret.
„Să mâncăm încet şi să stăm la masă cel puţin 20 de minute. Să nu înfulecăm o porţie de 6 sarmale în 5 minute pentru că atunci nici măcar nu reuşim să avem senzaţia de saţietate.”, încheie Anca Hâncu, nutriţionist.
1 Comentariu