Duminica 22 Decembrie

NONI, fructul zeilor! Ce boli tratează

 

Fructul noni este consumat frecvent în ţări din Asia, dar și în Australia, pentru beneficiile sale.

 

Noni se foloseşte îndeosebi în Malaezia, Filipine, India, Hawaii, America de Sud, unde proprietăţile sale terapeutice sunt bine cunoscute.

 

1. Alcaloizi

 

S-au descoperit în compoziţia fructului noni o serie de alcaloizi cu beneficii uimitoare asupra sănătăţii precum ar fi:

 

Xeronina: activator enzimatic şi stimulator al sistemului imunitar.

 

Damnacantal: anticancerigen şi stimulator al sistemului imunitar, îndeosebi al macrofagelor.

 

2. Tonic general

 

Fructul de noni şi sucul obţinut din acest fruct este un foarte bun tonic general, pentru a reda vitalitatea întregului organism, prin proprietăţile sale stimulatoare, antimicrobiene şi analgezice.

 

Sucul de noni este foarte indicat în perioadele de stres fizic sau psihic.

 

3. Vitamine şi minerale

 

Fructul noni conţine vitamine, minerale, oligoelemente, enzime, antioxidanţi. Noni conţine vitaminele: A, C, beta-caroten, B3. Fructul noni este bogat în minerale precum seleniu, deosebit de important pentru imunitate, fier şi potasiu.

 

4. Antimicrobian

 

Fructul noni are în compoziţie agenţi antibacterieni naturali, antivirali şi antifungici. Anumite substanţe din compoziţia fructului noni, cum ar fi acubina, rubiadina şi alazarina, sunt antibiotice naturale. De aceea, fructul noni se foloseşte în Asia pentru tratarea gastroenteritelor bacteriene produse de infecţiile cu E.coli, salmonella, shigella.

 

5. Protecţie cardiovasculară

 

Fructele de noni conţin un fitosterol vegetal cu acţiune hipocolesterolemianta, care reduce depozitele de colesterol de la nivelul vaselor. De asemenea, scopoletinul, o substanţă întâlnită în noni este vasodilatatoare naturală, având proprietăţi hipotensive.

 

6. Aminoacizi

 

Fructul noni conţine numeroşi aminoacizi importanţi pentru buna funcţionare a organismului:

 

• alanină; 

• arginină cu rol important în detoxifierea organismului;

• cistină; 

• glicină; 

• prolina; 

• tirozină: precursor al dopaminei, adrenalinei şi hormonilor tiroidieni.

 

Fructul noni conţine şapte din cei nouă aminoacizi esenţiali, denumiţi aşa datorită faptului că nu se pot sintetiza în organism, fiind necesar aportul extern, din alimentaţie.

 

Sursa: timpul.md

Comentarii Facebook