Duminica 22 Decembrie

O companie a dezvoltat un vaccin anti-COVID administrat oral: „Va elimina rapid câteva bariere”


Oravax Medical, formată din o companie israeliană și una indiană, a anunțat că lucrează la un vaccin anti-COVID ce poate fi administrat oral. Deocamdată nu a anunțat sub ce formă va fi, dar este de așteptat să fie asemănătoare unor pastile clasice. Acestea pot fi luate de către orice persoană, acasă, făcându-le mult mai ușor de administrat, scrie The Jerusalem Post.

Compania a anunțat că va lansa prima fază de testare pe oameni în curând, iar dacă va ajunge pe piață va fi primul vaccin împotriva COVID-19 ce poate fi administrat pe cale orală, iar primele date ale fazei I ar urma să fie disponibile în primele trei luni.

Compania Premas lucrează din martie la un vaccin anti-COVID, iar Oramed are deja dezvoltată o tehnologie prin care pot fi administrate substanțele pe bază de proteine, care altfel ar fi trebuit administrate prin injecție. Această companie din urmă se află în faza a treia a unui studiu clinic în SUA, pentru alt tratament: capsule cu insulină pentru tipurile 1 și 2 de diabet.

Aceste două firme au făcut un parteneriat la începutul anului și speră să revoluționeze piața vaccinurilor.

Un vaccin anti-COVID administrat pe cale orală va elimina rapid câteva bariere, mai ales dacă vaccinarea împotriva noului coronavirus ar trebui făcută anual, precum un vaccin împotriva gripei”, a spus Nadav Kidron, CEO-ul Oramed.

Compania a încheiat un studiu pe animale și a descoperit că vaccinul producere anticorpi IgG și IgA, aceștia din urmă fiind responsabili pentru imunitatea pe termen lung.

Mai mult, compania spune că vaccinul său atacă trei proteine ale virusului, spre deosebire de doar unul singur - cum e în cazul vaccinurilor Moderna și Pfizer/BioNTech - fiind astfel mult mai rezistent în fața noilor variante de coronavirus.

Fiind produs din derivate de drojdie, aceste „capsule vaccin” pot fi produse cu costuri mai mici și mai rapid, mai arată reprezentanții companiei. Aceștia spun de asemenea că un medicament administrat pe cale orală are mai puține efecte secundare și poate fi luat de către orice persoană, fără să fie administrat de personal specializat.

Oravax se așteaptă ca studiul clinic să înceapă în a doua jumătate a acestui an și va încerca să-l desfășoare în mai multe țări europene, SUA, Israel și Mexic.


Comentarii Facebook