O legumă ignorată la noi e exportă pe bani grei în SUA

 

O legumă banală în România este la mare căutare în Franța sau SUA.

 

Cristian Lungu, cunoscut fermier din comuna Dascălu, județul Ilfov, a primit de curând vizita unor agricultori de seamă din Franța care și-au exprimat interesul pentru a exporta usturoi din țara noastră, atât în Franța cât și în America.

 

Fermierul pe care l-am primit în vizită are un fiu stabilit în America. Fiul lui l-a rugat să se intereseze neapărat de o legumă care crește în Ungaria sau în România. Și de aceea a venit mai mult în vizita din România. Ce era acest produs? Usturoiul de toamnă românesc, cel care face inflorescențe în al căror capăt apar niște bulbili, adică sămânța care va da căpățâna care după doi ani poate să producă și ea la rândul ei, inflorescență. Deci se recoltează inflorescența într-un anumit stadiu și în momentul în care se taie aceasta începe să toace semimărunt, se stopește cu zeamă de lime, se adaugă puțin ulei de floarea-soarelui, sare și se depozitează în borcane. Acest preparat costă 25 de dolari în America, iar în Franța este mult mai scump pentru că nu se găsește și este o delicatesă, deoarece francezii îl folosesc la aperitivele pe bază de brânzeturi. Iar în America se pare că este folosit ca și condiment natural pentru salate. La ei devine un aliment atât de prețios și scump iar noi îl vedem chiar ca o legumă cumva banală”, a explicat Cristian Lungu, conform agrointel.ro.

 

Potrivit fermierului ilfovean, discuțiile s-au axat pe ideea de a produce preparatul finit în România și a fi exportat ca atare în Franța și America.

Comentarii Facebook